Două brigăzi alcătuite din arbitri români au fost delegate la partide din prima rundă a fazei principale din UEFA Women’s Champions League.
Alina Peşu se va afla la centru în meciul dintre Paris FC şi OH Leuven, care va avea loc marţi, 7 octombrie, de la ora 22:00. Din brigada sa vor mai face parte arbitrii asistenţi Daniela Constantinescu şi Cătălina Nan, iar George Roman va fi al patrulea oficial. În camera VAR se vor afla Ovidiu Haţegan şi Cristina Trandafir.
În aceeaşi rundă inaugurală a fazei principale, Iuliana Demetrescu va fi centralul meciului dintre Real Madrid şi AS Roma, programat miercuri, 8 octombrie, de la ora 19:45 pe Estadio Alfredo Di Stéfano din Madrid.
Alături de ea vor fi arbitrii asistenţi Mihaela Ţepuşă şi Roxana Ivanov, în timp ce Ana Maria Terteleac va fi al patrulea arbitru. Sebastian Colţescu şi Iulian Dima vor fi cei doi oficiali din camera VAR.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: alina pesu, iuliana dumitrescu, champions league