You are here:

Demitere importantă în Italia. Daniele De Rossi, dat afară de AS Roma

Demitere importantă în Italia. Daniele De Rossi, dat afară de AS Roma
Comentarii

AS Roma a anunţat, miercuri, că l-a demis pe antrenorul principal Daniele De Rossi, după ce echipa nu a înregistrat nicio victorie în primele patru meciuri din actuala ediţie de campionat.

De Rossi, care a petrecut aproape două decenii la Roma ca jucător, a preluat funcţia de antrenor principal în ianuarie, după ce Jose Mourinho a fost concediat. El a semnat o prelungire a contractului până în 2027 în iunie.

"Daniele De Rossi a fost demis din funcţia de antrenor principal al primei echipe", a precizat Roma într-un comunicat. „Decizia clubului este luată în interesul echipei, pentru a reveni pe calea dorită cât mai curând posibil, într-un moment în care sezonul este încă în primele etape”.

AS Roma a înregistrat trei remize şi o înfrângere în primele patru meciuri din actualul sezon de Serie A.

 

Afla mai multe despre: de rossi 

viewscnt
Articole similare