You are here:

Denisa Golgotă, momente dramatice la Mondialele din Jakarta: gimnasta României a ajuns pe mâna medicilor | EXCLUSIV

Denisa Golgotă, momente dramatice la Mondialele din Jakarta: gimnasta României a ajuns pe mâna medicilor | EXCLUSIV

Gimnastică

Comentarii

Gimnasta Denisa Golgotă a avut probleme gastrice la Campionatul Mondial din Jakarta, ajungând sub îngrijirea medicilor locali.

Probleme de sănătate pentru Denisa Golgotă la Campionatul Mondial de la Jakarta

Momente dificile pentru gimnasta Denisa Golgotă, aflată cu lotul României la Campionatul Mondial de la Jakarta, Indonezia. Potrivit surselor Orange Sport, sportiva s-a confruntat cu probleme majore de sănătate chiar în timpul competiţiei.

"Aproape că nu se mai putea ţine pe picioare. A vomitat de mai multe ori şi a ajuns pe mâna medicilor din Indonezia. Din câte se pare, totul a plecat de la condimentele folosite în mâncare”, a declarat o sursă Orange Sport.

Aceleaşi surse susţin că şi alţi membri ai delegaţiei României au avut probleme gastrice similare, însă în forme mai uşoare.

Gimnasta Sabrina Maneca-Voinea s-a clasat, sâmbătă, pe locul 4, iar Denisa Golgotă pe locul 7, în finală la sol, la CM din Indonezia. România a încheiat fără medalie.

Tot sâmbătă, Sabrina Maneca-Voinea s-a clasat pe locul 7 la bârnă, după ce a căzut de pe aparat (12.533).

La CM din Indonezia, aflat la ediţia a 53-a, România a fost reprezentată doar în competiţia feminină, însă Anamaria Mihăescu şi Ella Oprea Creţu nu au trecut de calificări.

 

Afla mai multe despre: denisa golgotăana bărbosucampiont mondial 

viewscnt
Articole similare