You are here:

Dennis Man, cel mai slab jucător de la Parma. Italienii nu l-au iertat: ”S-a chinuit şi nu a reuşit”

Dennis Man, cel mai slab jucător de la Parma. Italienii nu l-au iertat: ”S-a chinuit şi nu a reuşit”

Serie A

Comentarii

Internaţionalul român Dennis Man (26 de ani), titular pentru prima dată sub comanda lui Cristi Chivu (44 de ani), a făcut unul dintre cele mai slabe meciuri ale sale în acest sezon la Parma.

Man, o umbră în Monza - Parma 1-1: ”Nu a reuşit”

Parma a încheiat la egalitate, în deplasare, cu Monza, scor 1-1, într-un meci din etapa a 29-a a campionatului Italiei.

Monza a deschis scorul în minutul 60, prin Izzo, în timp ce pentru echipa antrenată de Cristi Chivu a egalat Bonny, în minutul 84.

La Parma, Dennis Man a jucat până în minutul 63, dar a avut o prestaţie modestă.

Mai mult, acesta a fost notat doar cu 5 de jurnaliştii de la Tuttomercatoweb, cea mai mică notă din echipa sa, descrierea fiind pe măsura prestaţiei. 

"O evoluţie nefastă pentru winger. În ciuda calităţilor sale, s-a chinuit şi nu a reuşit să creeze pericol în ofensivă".

În urma acestui rezultat, în clasamentul din Serie A, Parma ocupă ocupă locul 17, primul deasupra zonei retrogradării, cu 25 de puncte acumulate în 29 de etape disputate.

Ce afirma Chivu despre Man: ”S-a antrenat mereu bine”

”E o alegere pe care va trebui să o fac. El s-a antrenat mereu bine. Faptul că l-am lăsat pe bancă nu a fost vreun mesaj, dar avem nevoie de forţe proaspete.

Man se descurcă foarte bine şi are atitudinea corectă, la fel ca toţi ceilalţi jucători”, declara Cristi Chivu înaintea meciului cu Monza.

În acest sezon, Dennis Man a jucat 27 de meciuri în acest sezon pentru Parma în Serie A şi a contribuit cu patru goluri şi cinci pase decisive.

Afla mai multe despre: parmacristi chivudennis manserie a 

viewscnt
Articole similare