You are here:

Derby-ul pierdut cu FCSB lasă urme pentru echipa lui Pancu. Ce a declarat antrenorul Rapidului, după egalul de la Petroşani: ”Trebuie să ne recuperăm”

Derby-ul pierdut cu FCSB lasă urme pentru echipa lui Pancu. Ce a declarat antrenorul Rapidului, după egalul de la Petroşani: ”Trebuie să ne recuperăm”

Cupa României

Comentarii

Rapid a remizat în deplasarea cu Corvinul, scor 0-0, din etapa a doua a grupei A din Cupa României, iar giuleştenii au confirmat perioada modestă, care a început odată cu eşecul categoric cu FCSB, din Superliga, scor 1-4.

Daniel Pancu s-a plâns de oboseală, după egalul din Cupa României: ”Nu mă aşteptam la mai mult”

După meci, Daniel Pancu s-a plâns de programul încărcat pe care îl au rapidiştii, dar şi de starea mentală care a aplanat asupra giuleştenilor, după înfrângerea categorică din derby-ul cu FCSB, scor 1-4.

Totuşi, Pancu a remarcat apărarea Rapidului, care astăzi nu a încasat gol astăzi, după dezastrul de pe Arena Naţională şi meciul cu multe reuşite de pe Cluj Arena.

”Ne-am dorit mult să câştigăm, venisem să câştigăm. Am plecat de la ideea de a nu primi gol, pentru că în ultimele două deplasări am primit şapte. Am trimis 10 jucători noi pe teren şi e clar că n-au avut ritm, în timp ce Corvinul şi-a menţinut mulţi titulari.

Rămânem în cursa pentru primul loc, obiectivul grupei, dar nu depindem doar de noi acum. E greu şi pentru jucătorii care au intrat, pentru că derby-ul pierdut a lăsat urme. Mental, s-a văzut şi astăzi lucrul ăsta, lucruri normale, dar dacă vrei să joci din trei în trei zile, trebuie să te ridici mai repede, să revii.

Nu că mă aşteptam la mai mult, pentru că a fost greu şi pentru ei. Cert e că ne-am dorit mult să câştigăm şi ne aşteaptă un joc cu Csikszereda peste trei zile. Mâine suntem multe ore pe drum şi trebuie să ne recuperăm.

Corvinul e foarte bună pe teren propriu. Am jucat cu ei şi pe Giuleşti, dar rămânem cu regretul că n-am câştigat. Partea bună e doar că n-am mai primit gol după două deplasări în care am primit şapte.

Meciul cu UTA e decisiv şi suntem obligaţi să câştigăm pentru primul loc”, a spus Daniel Pancu, la Prima Sport, după Corvinul - Rapid 0-0.

Afla mai multe despre: corvinul, rapid, superliga 

viewscnt
Articole similare