You are here:

Detalii de ultimă oră despre noile stadioane pregătite pentru fotbalul românesc. Ce se întâmplă cu arena "Dinamo" şi cu cea din Constanţa

Detalii de ultimă oră despre noile stadioane pregătite pentru fotbalul românesc. Ce se întâmplă cu arena "Dinamo" şi cu cea din Constanţa

Fotbal intern

Comentarii

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, a afirmat că proiectul de la stadionul Dinamo Bucureşti se află într-o procedură de achiziţie, iar aceasta prevede inclusiv demolarea vechii arene. Veştea a menţionat că aceste lucrări de demolare cad în sarcina Ministerului Afacerilor Interne.

”În prezent se află într-o procedură de achiziţie. Procedurile de achiziţie prevăd inclusiv demolarea lucrărilor existente, care pică în sarcina Ministerului de Interne. Ulterior, şi partea de realizare a proiectului”, a declarat Veştea.

Stadionul Dinamo, cu o valoare avizată de 854,5 milioane de lei, va fi destinat meciurilor de fotbal şi celor de rugby şi va avea 25.059 de locuri în tribune, două parcări, spaţii de cazare cu 80 de locuri, un spaţiu expoziţional, un amfiteatru pentru 200 de persoane, o sală de mese cu 160 de locuri, spaţii de antrenament ce vor deservi o parte dintre disciplinele sportive care intră în obiectul de activitate al CS Dinamo Bucureşti, precum şi un centru de recuperare pentru sportivi.

Ministrul a fost întrebat, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, şi când ar putea începe lucrările la Stadionul ”Gheorghe Hagi” din Constanţa. 

”Procedura de achiziţie este finalizată. Avem sumele necesare, urmează să semnăm contractul şi ulterior vor urma aceleaşi proceduri valabile oricărei investiţii: organizare de şantier, grafic de execuţie pe care îl vom prezenta în momentul semnării contractului. (...) Avem sumele alocate, urmează ca în perioada următoare să primim limite pentru creditele de angajament şi în felul acesta să putem semna toate cele trei contracte despre care vorbeam”, a declarat Adrian Veştea.

El a adăugat că acest lucru s-ar putea întâmpla cel mai târziu până la finalul lunii viitoare.

Noul stadion de la Constanţa va avea o capacitate de 18.500 de locuri. De asemenea, clădirea stadionului va integra şi o serie de funcţiuni complementare: săli de antrenament - atletism indoor, squash/tenis de masă şi fitness, centru de conferinţe, spaţiu expoziţional, spaţii administrative, spaţii comerciale şi zone de loisir.

Proiectul este realizat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii, şi UAT Constanţa şi are valoarea de 379.000.000 lei fără TVA, fiind cofinanţat de la bugetul local cu 48.000.000 lei fără TVA pentru lucrări de construcţii şi 5.000.000 lei fără TVA pentru asigurarea de utilităţi.

Vechea arenă a fost demolată, iar la ceremonia de începere a demolării, care a avut loc în iulie 2023, a participat şi ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea.

Afla mai multe despre: dinamo 

viewscnt
Articole similare