Viitorul lui Nicolae Stanciu (33 de ani) rămâne incert. La doar o zi după informaţiile potrivit cărora internaţionalul român ar fi semnat cu U Cluj şi ar urma să revină în Superliga din ianuarie, presa chineză prezintă un scenariu diferit şi susţine că sunt şanse mari ca mijlocaşul să continue la Dalian Yingbo.
Sorin Cârţu a anunţat că Nicolae Stanciu ar fi semnat cu U Cluj
După nouă luni petrecute la Dalian Yingbo, Nicolae Stanciu a fost din nou asociat cu o revenire în fotbalul românesc. U Cluj, FCSB şi Universitatea Craiova s-au aflat printre echipele interesate de serviciile internaţionalului român.
Sorin Cârţu, preşedintele onorific al Universităţii Craiova, a susţinut că a primit informaţia conform căreia mijlocaşul şi-ar fi stabilit deja viitoarea destinaţie.
„Stanciu deja a semnat cu U Cluj”, a transmis Sorin Cârţu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Astfel, după un deceniu petrecut în străinătate, la echipe precum Anderlecht, Sparta Praga, Al Ahli, Slavia Praga, Wuhan Three Towns, Damac, Genoa şi Dalian Yingbo, Nicolae Stanciu ar fi ales să revină în România.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Deşi în trecut au existat asigurări că finanţatorul FCSB, Gigi Becali, va fi sunat primul în momentul în care contractul din China se va încheia, varianta U Cluj a intrat în prim-plan. Un alt argument ar putea fi apropierea de Alba Iulia, oraşul natal al fotbalistului.
Presa chineză anunţă un alt scenariu: prelungirea cu Dalian Yingbo, „foarte probabilă”
La doar o zi distanţă, situaţia a căpătat însă o nouă turnură. Deşi în ultimele ore au apărut informaţii potrivit cărora Nicolae Stanciu ar urma să devină jucătorul lui U Cluj din ianuarie, presa chineză susţine că Dalian Yingbo ar putea să-i ofere un nou contract.
Jurnaliştii chinezi scriu că internaţionalul român ar fi dispus să continue la actuala echipă dacă va primi o ofertă de prelungire şi subliniază relaţia foarte bună pe care acesta o are cu suporterii clubului.
„Fără îndoială, Stanciu este dispus să rămână la Dalian Yingbo, cu condiţia ca echipa să-i ofere un nou contract. Stanciu se bucură de o popularitate fără precedent la Dalian Yingbo: puţini jucători din lume au parte de o coregrafie de mari dimensiuni dedicată lor, iar suporterii din Dalian i-au oferit un sprijin emoţional puternic.
Dalian Yingbo are tradiţia de a acorda prioritate jucătorilor străini care şi-au demonstrat valoarea în prima ligă chineză, iar Stanciu a devenit un om de bază indispensabil pentru club, ceea ce face ca prelungirea contractului său să fie foarte probabilă”, a scris presa chineză.
Statistici jucător sezon oferit de Superscore
Afla mai multe despre: nicolae stanciu, transfer nicolae stanciu







