Antrenorul celor de la Slobozia, Adi Mihalcea (48 de ani), a tras concluziile după eşecul suferit în faţa lui Dinamo.
Dinamo s-a impus pe terenul Unirii Slobozia, scor 3-1, în etapa cu numărul 24 din Superliga.
Pentru ”câini” au marcat Hakim Abdallah (35, 82) şi Astrit Selmani (90+3), în timp ce pentru ialomiţeni a înscris Jordan Gele (43).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mihalcea se uită la următoarele meciuri: ”Nu fac un capăt de ţară. Felicitări, Dinamo!”
La finalul meciului, Adi Mihalcea a vorbit despre evoluţia jocului şi s-a plâns din cauza faptului că nu are pe banca de rezerve soluţiile pe care şi le-ar dori pentru a le introduce pe teren.
”Din păcate, am avut probleme fizice. Jucătorii nu au mai putut din punct de vedere fizic. Facem un efort să jucăm. Când nu mai putem şi mă uit pe bancă, unde nu avem soluţii, suferim.
Băieţii au încercat să blocheze, dar când întâlneşti o echipă determinată, începi să suferi. Dinamo e o echipă bună. Am fost dominaţi. Câţiva băieţi de aici jucau acum doi ani cu 100 de spectatori, acum e altceva. Avem jucători care nu au jucat în ultima vreme, ăştia suntem.
Nu fac un capăt de ţară. Am pierdut un meci, sigur vom mai pierde şi altele. Felicitări, Dinamo. Jucătorii au ieşit cu crampe. Sper să nu ajung în cabină să avem accidentări, pentru că lipseşte şi Blazek cu Rapid, conform contractului. Nu am cum să fiu supărat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Blazek este o achiziţie importantă pentru noi. Are două săptămâni cu noi. Ne va ajuta mult, cu siguranţă în play-out. Ar trebui să mai acumulăm cel puţin şase puncte.
Nu vom juca acasă anul acesta. Nu s-a mutat niciun fir de iarbă. Jucăm de 24 de etape la Clinceni, nu putem spune că mai jucăm în deplasare. Vizavi de teren, alţii ar trebui să decidă”, a declarat Mihalcea, după meci.
În clasament, Dinamo a ajuns la 41 de puncte, egalându-le pe U Cluj şi FCSB, şi ocupă locul al doilea. Unirea Slobozia are 25 de puncte şi locul 13 este cel ocupat.
- Citește și
- Pleacă de la FCSB după înfrângerea cu Manchester United. Anunţul făcut de MM Stoica: "Are ofertă"
- Când va reveni Lixandru, accidentat în victoria reuşită de FCSB la Salonic. Anunţ dinspre campioana României: ”100%”
- Talentul lui Şumudică, ”deconspirat” de Sabău: ”E un antrenor bine pregătit. Îl apreciez foarte mult”
Afla mai multe despre: slobozia, superliga, adi mihalcea