Mihai Pintilii ar putea intra în derby-ul cu CFR Cluj, după ce a fost să se trateze la celebra Marijana Kovacevic. Mijlocaşul în vârstă de 34 de ani a fost schimbat în minutul 18 al meciului cu Sepsi, din etapa trecută, după ce a acuzat dureri la gamba piciorului drept.
Pintilii s-a accidentat în etapa trecută şi era incert pentru derby-ul cu CFR Cluj. Acum, Mihai Teja spune că internaţionalul român nu este refăcut 100%, dar este posibil să joace contra campioanei: "Situaţia lui Pintilii este una bună, vom vedea şi astăzi, el va face deplasarea cu noi la Cluj, vom vedea. Deocamdată, nu este 100%, dar, cel târziu mâine dimineaţă, decidem dacă va juca sau nu. El este sănătos din punct de vedere medical”, a spus Teja.
Între timp, mijlocaşul de 34 de ani a fost la Belgrad, unde a fost tratat de celebra Marijana Kovacevic. Interesant este că, în trecut, Gigi Becali le-a interzis jucătorilor să fie trataţi de Marijana, pe motiv că ”este vrăjitoare”: ”Ceea ce face ea nu este prin metodele lui Dumnezeu. Cum pot să-i las pe jucători să fie trataţi de o vrăjitoare”, spunea atunci patronul FCSB.
Controversele sunt legate de metodele pe care le aplică Marijana Kovacevic, care este licenţiată în medicină. Iniţial, se spunea că foloseşte placentă de copil drept tratament. Apoi, de cal. Site-ul alo.rs notează însă că este vorba despre un gel al cărui reţetă este ţinută secretă. Acesta este injectat în zona afectată şi muşchiul se reface foarte rapid. Jurnaliştii sârbi susţin că acest gel a fost, de fapt, inventat de tatăl Marijana Kovacevic, care a ţinut neapărat să păstreze secretul reţetei.
Marijana şi-a deschis în urmă cu 15 ani un cabinet medical, unde lucrează soluţia miraculoasă şi de atunci pragul clinicii a fost trecut de jucători precum Diego Costa, Cristiano Ronaldo sau Deja Lovren. De asemenea, exista zvonul că Liverpool i-a făcut o ofertă Marijanei pentru a lucra în cadrul clubului englez.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mihai mintilii, marijana kovacevic