Vladislav Stoyanov, fostul portar al lui Ludogorets, a recunoscut că fosta sa soţie l-a înşelat cu Claudiu Keşeru.
Conform declaraţiei date de bulgar, Claudiu Keşeru, naşul copilului lui Stoyanov, a avut o relaţie amoroasă cu fosta sa soţie, în perioada în care acesta accidentat. Ulterior, Stoyanov a divorţat de Venera, care l-ar fi înşelat pe fostul portar cu Claudiu Keşeru timp de un an şi jumătate.
„Stăteam împreună tot timpul cu Keşeru – antrenament, prânz, antrenament, cină. El este naşul copilului meu. După calculele mele, relaţia lor a durat mai bine de un an şi jumătate. Aveam anumite bănuieli, dar în acel moment nu voiam să sap mai adânc.
Eram accidentat, aveam datorii şi nu ştiam dacă voi mai putea juca fotbal vreodată. Dacă nu mai jucam, nu aveam cum să returnez banii nici în trei vieţi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Stăteam împreună tot timpul cu Keşeru – antrenament, prânz, antrenament, cină. El este naşul copilului meu. După calculele mele, relaţia lor a durat mai bine de un an şi jumătate. Aveam anumite bănuieli, dar în acel moment nu voiam să sap mai adânc.
Eram accidentat, aveam datorii şi nu ştiam dacă voi mai putea juca fotbal vreodată. Dacă nu mai jucam, nu aveam cum să returnez banii nici în trei vieţi”, a povestit Stoyanov, citat de GSP.
Claudiu Keşeru şi Vladislav Stoyanov au fost colegi la Ludogorets în perioada 2015-2021. Cei trei au cucerit trei campionate ale Bulgariei, dar şi o Supercupă. Fostul atacant al FCSB s-a retras la începutul acestui an, după o scurtă perioadă în care a îmbrăcat tricouul celor de la Cherno More Varna.
FOTO | Vladislav Stoyanov, alături de fosta sa soţie, Venera
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ludogorets, keşeru