Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Dezvăluire şoc! Dinamo este binevenită în Ghencea, dar FCSB este interzisă. Florin Talpan a făcut anunţul | EXCLUSIV

Dezvăluire şoc! Dinamo este binevenită în Ghencea, dar FCSB este interzisă. Florin Talpan a făcut anunţul | EXCLUSIV

Steaua

Comentarii

Din 2015, FCSB şi CSA Steaua se luptă pentru palmaresul şi marca Stelei Bucureşti, cel mai de succes club din istoria fotbalului românesc.

Dezvăluire şoc! Dinamo este binevenită în Ghencea, dar FCSB este interzisă. Florin Talpan a făcut anunţul | EXCLUSIV 

Primul termen al recursului privind lupta pentru palmares dintre FCSB şi CSA Steaua a avut loc în această dimineaţă!

Din 2015, FCSB şi CSA Steaua se luptă pentru palmaresul şi marca Stelei Bucureşti, cel mai de succes club din istoria fotbalului românesc.

Procesul a început în jurul orei 09:00 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar, după scurt timp, părţilor li s-a comunicat decizia: amânare pentru 2 martie 2023. Moment în care, potrivit GSP.ro, Florin Talpan s-ar fi enervat fiind nemulţumit de faptul că este nevoit să mai aştepte luni bune următoarea înfăţişare! 

De asemenea, sursa menţionat anterior a specificat că înfăţişarea de azi a durat 6 minute! 

Florin Talpan a oferit o reacţie pentru Orange Sport în care a explicat ce s-a întâmplat azi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, Talpan a făcut o dezvăluire bombă: Dinamo este bine primită în Ghencea!

”Aşa a decis instanţa. Eu zic că voi câştiga pentru că vorbim de decizii care sunt pronunţate de câtre instanţă, încă de când am câştigat marca, după cu numele Steaua Bucureşti. Sunt decizii pronunţate până în momentul de faţă. 

FCSB pe Ghencea? Nu se pune problema de aşa ceva. Domnul ministru nu poate să decidă împotriva hotârărilor pronunaţe de istanţă. Atât timp căt există litigii, din punct de vedere legal, nu există aşa ceva.

Până când nu se soluţionează toate dosarele, nu se va întâmplă nimic. Deci dacă in perioadă asta un alt club face cerere să joace un meci în Ghencea, se poate. De ce să nu joace Dinamo în Ghencea? Dacă solicită lucrul acesta şi este stadionul liber, se poate, normal”, a declarat Florin Talpan pentru Orange Sport. 

CSA Steaua este pe primul loc în Liga 2, cu 26 de puncte, în timp ce, FCSB este pe locul 7, cu 20 de puncte. 

Palmares CSA Steaua Bucureşti (1947-1998):

  • 20 de titluri de campioană în Liga 1
  • 19 Cupe ale României
  • Două Supercupe
  • 1 Cupa Campionilor Europeni
  • 1 Supercupa Europei

Palmares FCSB (2003-prezent):

  • 5 titluri de campioană în Liga 1
  • 3 Cupe ale României
  • 2 Supercupe
  • 2 Cupe ale Ligii

Marcel Ciolacu se implică în conflictul dintre Steaua şi FCSB

Marcel Ciolacu a recunoscut în mod public că doreşte ca FCSB să revină în Ghencea, iar pentru asta se va implica pentru a rezolva problema.

"Este momentul ca această situaţie aberantă să înceteze! Mă voi implica pentru ca suporterii să meargă atât la meciurile celor de la FCSB, cât şi la cele ale Stelei. Cred că într-o ţară în care fotbalul a ajuns să trăiască din amintiri este momentul ca această situaţie aberantă să înceteze!

E aberant ca FCSB şi Steaua să fie folosite într-un război orb al orgoliilor, război din care pierd, cu siguranţă, atât suporterii, cât şi fotbalul românesc! Nu sunt prieten cu Gigi Becali, dimpotrivă. Dar aici nu e vorba de politică, ci de normalitate şi decenţă.

De aceea, i-am spus acum câteva zile lui Gigi Becali că mă voi implica pentru ca, într-un interval rezonabil de timp, suporterii să poată merge în Ghencea, atât la meciurile din prima ligă ale FCSB, cât şi la cele ale Stelei, în divizia secundă.

Dacă două echipe uriaşe, precum Milan şi Inter, pot împărţi acelaşi stadion, bănuiesc că vom reuşi să facem şi în România ca, până la urmă, raţiunea să învingă", a spus Marcel Ciolacu la Pro Sport.

  • Ultima partidă jucată de FCSB pe vechiul stadion din Ghencea a fost în 2015!

FCSB nu are un stadion propriu. Echipa lui Becali joacă meciurile de acasă pe Arena Naţională, iar când cel mai mare stadion al ţării este ocupat cu alte evenimente, evoluează la Buzău sau Giurgiu.

NEWS ALERT | Marcel Ciolacu se implică în conflictul dintre Steaua şi FCSB! "Vreau ca şi echipa lui 

Răzvan Ionaşcu

Afla mai multe despre: florin talpanghenceadinamosteauafcsb 

viewscnt
Articole similare