You are here:

Dezvăluirea lui Djokovic după noi recorduri doborâte: "O iau cu mine în mormânt?". Ce planuri are sârbul după retragere

Dezvăluirea lui Djokovic după noi recorduri doborâte: "O iau cu mine în mormânt?". Ce planuri are sârbul după retragere

Tenis

Comentarii

Djokovic (34 ani) a obţinut al 37-lea său titlu de categoria Masters 1.000 (un record) şi al şaselea la Paris-Bercy, după ce l-a învins în trei seturi, 4-6, 6-3, 6-3, pe rusul Daniil Medvedev (locul 2 ATP), în faţa căruia şi-a luat revanşa după eşecul suferit în finala de la US Open, în luna septembrie.

În urma acestui succes, sârbul şi-a asigurat prima poziţie în clasamentul ATP la final de an, pentru a şaptea oară în cariera sa (un record). El s-a declarat, totodată, convins că Medvedev (25 ani) va fi succesorul său în fruntea ierarhiei mondiale.

"Medvedev este, fără îndoială, unul dintre cei mai buni jucători din lume în prezent şi, dacă va rămâne sănătos, va câştiga mult mai multe turnee de Grand Slam. Nu aş avea aproape nimic de făcut dacă ar fi să-l antrenez. El este probabil cel mai mare rival al meu în acest moment şi este foarte aproape să devină numărul unu mondial. Este liderul noii generaţii, iar jocul său nu are slăbiciuni", a spus Djokovic.

Sârbul, care împarte recordul de succese în Marele Şlem (20) cu elveţianul Roger Federer şi cu spaniolul Rafael Nadal, a subliniat că este dornic să antreneze viitoare talente ale tenisului după ce va agăţa racheta în cui.

"Încerc să le transmit noilor generaţii tot ceea ce am învăţat. Cunoaşterea poate fi un blestem dacă nu o foloseşti. Ce ar trebui să fac după ce mă voi retrage, să o iau cu mine în mormânt, astfel încât cei care vin după mine să nu poată beneficia de filosofia, de metodele de lucru şi de abordarea mea? Pentru mine, este logic ca următorul pas să fie acela de a transmite cunoştinţele mele altora. Mă văd în diferite roluri în viitor şi mă bucur că mă pot dezvolta şi ca antrenor", a mai spus sârbul.

Novak Djokovic va participa la Turneul Campionilor de la Torino, competiţia de final de sezon din circuitul ATP, programată între 14 şi 21 noiembrie, înainte de a conduce Serbia la turneul final al Cupei Davis (25 noiembrie - 5 decembrie), unde campioana din 2010 îşi propune să câştige al doilea trofeu în această competiţie rezervată echipelor naţionale masculine.

Afla mai multe despre: djokovic 

viewscnt
Articole similare