Luka Modric a fost desemnat de FIFA cel mai bun fotbalist al anului 2018. Croatul a răspuns provocării forului internaţional de a răspunde la câteva întrebări legate de cariera sa de până acum.
Pentru Luka Modric 2018 a fost un an cu adevărat special. A câştigat Liga Campionilor cu Real Madrid şi a ajuns până în finala Cupei Mondiale cu naţionala Croaţiei. Iar FIFA l-a recompensat cu un trofeu individual de invidiat. Mijlocaşul de 33 de ani a evoluat în fotbalul mare la trei echipe: Dinamo Zagreb, Tottenham şi Real Madrid.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Iar adversarul care l-a impresionat cel mai mult pe Modric în toţi anii de până acum este Andres Iniesta. Cei doi s-au duelat de 16 ori în carieră, iar spaniolul a câştigat jumătate dintre confruntări. În privinţa golurilor speciale două i-au rămas la suflet vicecampionului mondial. Unul reuşit împotriva lui Manchester United şi altul izbutit la Mondialul din această vară în jocul împotriva Argentinei. Au fost cele mai interesante răspunsuri date de Modric într-un interviu acordat FIFA.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.