Cei patru poliţişti care pe 25 noiembrie 2020 au confirmat decesul fostului idol al fotbalului argentinian Diego Armando Maradona la domiciliul unde primea asistenţă medicală au declarat, marţi, în faţa instanţei, că vedeta era pe cale 'să explodeze' din cauza abdomenului umflat şi se afla 'pe un pat simplu şi fără defibrilator'.
Ofiţerul de poliţie Lucas Farias şi comisarii Lucas Rodrigo Borge, Carlos Carranza şi Leonardo Mendoza au depus mărturie în faţa Tribunalului Penal din San Isidro (provincia Buenos Aires), în timpul celei de-a treia audieri a unui proces care urmăreşte să stabilească dacă şapte profesionişti din domeniul medical se fac vinovaţi de omucidere.
"Singurul lucru pe care mi-l amintesc este că avea abdomenul foarte umflat, purta un tricou negru şi un şort de la Gimnasia y Esgrima de La Plata" , a declarat Borge.
Comisarul a adăugat că pe la ora 13:00 pe 25 noiembrie 2020 el a fost informat telefonic că Maradona a decedat. În consecinţă, Borge l-a anunţat oficial pe poliţistul Lucas Farias să meargă acasă la Maradona, iar acesta a confirmat decesul legendarului fotbalist.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Când am ajuns acolo, în jurul orei 14:00, nu se mai afla nimeni în casă" , a spus Borge, care a adăugat că Farias se ocupase deja de evacuarea personalului în curtea casei, pentru a păstra intact locul unde decedase Maradona.
Borge şi-a amintit că le-a văzut pe Claudia Villafane, fosta soţie a lui Maradona, şi pe doi dintre acuzaţi, psihiatra Agustina Cosachov şi infirmiera Gisela Dahiana Madrid, care va fi judecată într-un proces separat.
Interogat de avocatul reclamanţilor, Fernando Burlando, martorul a spus că acolo unde se afla Maradona 'nu era amenajată o cameră de spital, ci avea un pat comun şi nu avea defibrilator'.
"Mi-a atras atenţia poziţia cadaverică, abdomenul foarte umflat, pe punctul de a exploda, m-a surprins această imagine a lui Maradona. Niciodată nu-mi imaginam să-l întâlnesc în această ipostază" , a declarat Farias.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Mărturia a fost însoţită de un film de 18 minute realizat de Ministerul Public, care a reflectat imaginile descrise de ofiţerul de poliţie.
Procesul va continua joia viitoare cu declaraţiile lui Juan Carlos Pinto, medicul de la clinica de urgenţe medicale Vida, care a întocmit certificatul de deces, şi Collin Campbell, un alt medic, care a fost chemat în momentul crizei cardiace suferite de Maradona şi în urma căreia a rezultat decesul.
Procesul în cazul morţii fostului mare fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a debutat marţea trecută la San Isidro. Obiectivul procesului este de a determina dacă a existat un lanţ de responsabilităţi din partea echipei medicale care l-a îngrijit pe starul argentinian în ultimele sale zile de viaţă.
Maradona a încetat din viaţă la vârsta de 60 de ani ca urmare a unei insuficienţe respiratorii soldată cu un stop cardiac, aflându-se 'într-o situaţie de neputinţă', potrivit procurorilor Patricio Ferrari, Cosme Iribarren şi Laura Capra, responsabili cu dosarul.
Procurorii susţin că inculpaţii ştiau că au procedat greşit şi au exprimat acest lucru în discuţiile lor, cu fraze precum 'el va muri' sau 'asta este greşit'.
În acest caz, patru plângeri au fost depuse de cei cinci copii recunoscuţi ai lui Maradona şi o alta de surorile fotbalistului.
Afla mai multe despre: maradona