FCSB a ratat din nou titlul în Liga I, după ce a remizat, sâmbătă, scor 2-2, pe Arena Naţională, cu FC Voluntari.
Dezamăgit de ratarea unui nou titlu, Gigi Becali i-a reproşat lui Florentin Pandele faptul că oficialii echipei sale au trimis în teren cea mai bună echipă împotriva FCSB-ului.
Patronul roş-albaştrilor a făcut şi o comparaţie. În 2013, când Farul Constanţa (n.r. fosta FC Viitorul) se lupta pentru salvarea de la retrogradare, FCSB, fiind deja campioană, a trimis în teren o echipă improvizată, iar jucătorii lui Gheorghe Hagi s-au impus cu 5-2 în Ghencea.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Dacă va fi VAR, în sezonul următor, nu mai poate face CFR aşa ceva. Nu mai merge hoţia. N-au ce să mai facă. Dacă finul meu (n.r. Florentin Pandele), care cred că mă iubeşte, eu îl iubesc pe el, când a fost vorba de interes, a făcut împotriva mea. Oamenii ăştia fac şi împotriva dragostei. Când a fost cu Gică Hagi, în 2012, de retrograda Farul, Reghecampf făcea pe nebunul. Eu am zis că aia e echipa care trebuie să intre în teren. Reghe a zis că-şi dă demisia şi i-am zis să o facă.
El făcea figuri, a zis că nu vrea să bage echipa de care i-am zis eu, dar am zis că eu îl ajut pe naşul meu, poate Reghe să facă ce vrea. Cum să-mi spună Hagi ceva? El nu mi-a zis nimic înainte, dar am vrut eu să-l ajut pe naşul meu. Am băgat copiii, a bătut naşul meu cu 5-2 şi l-am ajutat.
M-am dat peste cap şi l-am ajutat pe naşul meu să nu retrogradeze. I-am zis clar lui Reghecampf să bage echipa aia cu copiii. Cum să fac ceva împotriva naşului meu? Înseamnă că sunt criminal. Nu mai pleci în Grecia (n.r. despre Pandele). Îi chemi pe Bălănescu şi pe ăia care nu te ascultă şi le zici: <<Bă, asta e echipa. Nu ca să-l ajut pe naşul meu, dar că jucăm în finala Cupei României>>" , a declarat Gigi Becali la Pro Arena.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.