Emilian Hulubei, preşedintele AFAN, a oferit detalii incredibile despre situaţia de la UTA Arad, una dintre echipele în formă, dar un club cu probleme financiare.
Ce s-a întâmplat sezonul trecut la UTA Arad
Superliga României a intrat în returul sezonului regulat din ediţia curentă a campionatului, iar UTA Arad este una dintre echipele care se află în revenire de formă.
La începutul acestei stagiuni, formaţia din vestul României a fost preluată de Adrian Mihalcea, adus de la Unirea Slobozia, cu care reuşise să se salveze de la retrogradare în urma barajului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În sezonul trecut, UTA Arad era condusă de Mircea Rednic, antrenor care a stat la cârma formaţiei timp de doi ani, înainte de a pleca la Standard Liege, dar mandatul său în Belgia nu a fost de lungă durată.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Legat de situaţia arădenilor în perioada lui Rednic, Emilian Hulubei, preşedintele sindicatului Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori (AFAN), a dezvăluit câţi bani ajungeau să ia anumiţi jucători atunci.
”Au fost foarte mulţi jucători străini. Anul trecut au fost 60 de jucători la UTA, pe parcursul sezonului. Sunt jucători care au jucat 30 de minute şi au luat 60-70 de mii de euro de la UTA.
Acum încearcă să se redreseze. Au reuşit să plătească o mare parte din datoriile la jucătorii care au fost. Au fost unii care nici nu cred că s-au schimbat de două ori în vestiar şi au luat o grămadă de bani de la UTA.
Asta este. Până la urmă, e dreptul jucătorului să-şi ceară drepturile. În momentul în care ai semnat un contract, trebuie să ţi-l asumi atât ca jucător, cât şi ca cealaltă parte, clubul. Şi atunci au trebuit să plătească”, a declararat Hulubei, potrivit Prima Sport.
De altfel, acesta este unul dintre motivele pentru care UTA Arad, recent, se confruntă cu mari probleme financiare. Clubul a intrat în concordat preventiv şi a primit interdicţie la transferuri din cauza datoriilor faţă de foştii jucători.
- Citește și
- Basarab Panduru nu-şi explică absenţa unui fotbalist din lotul lui Mircea Lucescu la echipa naţională: "E o surpriză"
- Rotaru a venit la conferinţă şi a dezvăluit de ce şi-a dat Rădoi demisia: "Sunt trist, am sperat că se răzgândeşte"
- Gigi Becali a spus-o fără ocolişuri! Ce a făcut Daniel Bîrligea în autocarul FCSB, după ce a fost eliminat în meciul cu Hermannstadt: "Ce zice, mă?"
Afla mai multe despre: uta arad, emilian hulubei, afan, superliga








