Eduard Stancioiu a fost prezent în studioul Orange Sport, unde a vorbit despre mai multe subiecte.
Eduard Stancioiu a fost unul dintre portarii care au jucat în perioada trecută în Liga 1. El a reuşit să aibă evoluţii bune şi a apărat atât la FCSB, cât şi la CFR.
Portarul a reuşit să îşi treacă în CV 3 titluri de campion cu CFR. Totuşi, el a făcut o dezvăluire îngrijorătoarea în legătură cu pregătirea portarilor din România.
Discutând în direct despre vârsta la care se dezvoltă un portar, el a recunoscut că a învăţat portărie abia la 30 de ani.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fostul campion din Gruia susţine că la o vârstă la care esti aproape de retragere, el a învăţat lucruri pe care portarii din alte campionate, precum cel din Italia, le învaţă la vârsta de 10-11 ani.
”De abia la 30 de ani am avut antrenori care m-au învăţat portărie!”
”Un portar se dezvoltă la 29-30 de ani. Vorbesc în numele meu. Înveţi foarte mult lucruri. Fac şi eu o paralelă care nu e tocmai fericită pentru mine. Eu am învăţat portărie la 30 de ani.
Am avut parte de antrenori cu portarii care m-au învăţat cu adevărat ce înseamnă portărie atunci. Cum să fac un pas, cum să mă mişc, la 30 de ani. Am avut antrenori cu portarii somităţi ale fotbalului românesc care dădeau mingea cu mâna, aici, le văd şi eu.
E păcat că le-am trăit prea târziu. Eu am învăţat lucruri la 30 de ani pe care italieniii le învaţă la 11 ani”, a spus Eduard Stăncioiu, la Orange Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În cariera de fotbalist, Eduard Stăncioiu a apărat poarta celor de la CFR Cluj, ASA Târgu-Mureş, Sportul Studenţesc, FCSB şi Universitatea Craiova.
Afla mai multe despre: eduard stancioiu-fcsb-cfr