You are here:

Dică a calificat-o pe FCSB în primăvara din Europa League, dar a aruncat bomba: ”Sper să rămân la Steaua până la vară”

Dică a calificat-o pe FCSB în primăvara din Europa League, dar a aruncat bomba: ”Sper să rămân la Steaua până la vară”

FCSB

Comentarii

Nicolae Dică este fericit pentru calificarea obţinută de FCSB în primăvara din Europa League, dar nu este sigur de postul său la echipă chiar dacă parcursul steliştilor este unul excelent.

”Sunt fericit că am reuşit calificarea în primăvara europeană! Consider că adversarii de la Beer Sheva nu ne-au pus probleme, noi am avut ocazii clare de a marca, dar din păcate nu am reuşit să le fructificăm.

”Nu comentez arbitrajul, dar cred că ar trebui să vezi o asemenea fază, mai ales că era acolo şi arbitrul adiţional.

Îmi pare rău pentru Denis. Nu trece printr-o perioadă bună, dar încercăm să-l ajutăm să-şi revină, să dea din nou goluri. El trebuie să aibă încredere în continuare în el şi sunt sigur că îşi va reveni. Eu am încredere în el şi sper să ne ajute la meciurile viitoare. Nu cred că are o problemă cu suporterii, Alibec e iubit de fani!

N-am nicio problemă cu faptul că Gigi Becali anunţă echipa în ziua meciului. Am făcut schimbări mai la toate meciurile, se acumulează oboseală, presiune, încărcătura e mare. Voi modifica de fiecare dată pentru a avea jucătorii cât mai proaspeţi.

Nu mă gândeam că vom ajunge în primăvara europeană, pentru că la început mi-am propus să prindem o grupă, fie ea de Ligă sau de Europa League. Acum mă bucur că ne-am calificat, sunt fericit!

Legat de un nou contract, eu sper să rămân la Steaua până la vară, sunt modest, în fotbal se pot întâmpla multe. Sunt concentrat să am rezultate cât mai bune, doar ele mă ţin în funcţie şi ele îmi vor aduce prelungirea contractului”, a spus Dică, la Telekom Sport 1, după meciul cu Hapoel Beer Sheva.

Afla mai multe despre: nicolae dicaalibecsteauafcsbeuropa league 

viewscnt
Articole similare