Dică a avut probleme cu accidentaţii şi înaintea înfrângerii cu Astra. Cel puţin aşa i-au transmis doctorii în privinţa lui Alibec. Patronul are însă o altă teorie: atunci când Alibec ştie că nu e titular, se dă lovit. Dacă e aşa sau nu, Dică nu va afla niciodată. Pe vremea lui, roş-albaştrii jucau şi accidentaţi.
"Eu n-am ce să fac. Dacă doctorul vine la mine şi îmi spune că un jucător nu poate să joace, când jucătorul confirmă că nu poate să joace, eu ce pot să fac mai mult de atât? Să-l bag într-un picior în teren? Dacă el nu vrea să joace, pot eu să-l oblig să intre în teren? Am avut colegi de echipă care făceau injecţii înainte de meci în genunchi şi intrau în teren, apoi mâncau terenul, gen Mirel Rădoi sau alţii.
Putem să avem cei mai valoroşi jucători din România, dacă echipa nu e unită, dacă nu joci pentru echipă, n-avem nicio şansă să câştigăm meciurile. Un jucător poate să-ţi câştige un meci sau două, îţi poate câştiga trofee, te poate ajuta enorm când ai cea mai mare nevoie" , a declarat Nicolae Dică.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: alibec, nicolae dica, fcsb, steaua, liga 1, astra