Atacantul bulgar Dimităr Berbatov a decis să se retragă din activitate la vârsta de 38 de ani, după un an şi jumătate de inactivitate.
”În această zi specială am decis să împart asta cu voi. Am pregătit postarea de ceva timp, ştiu că unii dintre voi credeau deja că m-am retras, dar am încercat să găsesc ceva în ultimul an. Nu s-a întâmplat, aşa că asta a fost.
Ultimul meu joc a fost acum peste un an, aşa că este timpul potrivit să mă opresc. Voi rămâne în fotbal într-un fel sau altul, dar a sosit timpul ca, după aproape 20 de ani de fotbal, să îmi închei cariera de fotbalist.
Îmi va lipsi totul. Jocurile, antrenamentele, golurile, pregătirile, presiunea, coechipierii, fanii. Am fost binecuvântat să am şansa de a juca alături de cei mai buni”, a scris Berbatov pe Instagram.
Bulgarul a trecut de-a lungul carierei pe la CSKA Sofia, Bayer Leverkusen, Tottenham, Manchester United, Fulham, Monaco, PAOK Salonic şi Kerala Blasters.
• 281 de goluri a marcat Dimităr Berbatov la echipele de club la care a evoluat
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
• 78 de partide şi 48 de goluri are Berbatov în tricoul echipei naţionale a Bulgariei
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dimităr berbatov,