You are here:

Din Bundesliga, la Balcaniada de la Izvorani pe bicicleta “Şalău”! "Cursele sunt foarte tari, competiţia este la nivel de cupă mondială"

Din Bundesliga, la Balcaniada de la Izvorani pe bicicleta “Şalău”! "Cursele sunt foarte tari, competiţia este la nivel de cupă mondială"

Sporturi

Comentarii

Vlad Remzing, 23 de ani, e pregătit de cea mai tare competiţie europeană care începe mâine la Izvorani! Triatlonistul, care îşi dorea să ajungă să lucreze în Parlamentul României, este legitimat la clubul german Potsdam Triathlon şi concurează pe o bicicletă de 7000 Euro, botezată “Şalău”.

La 23 de ani, Vlad Remzing, component al echipei naţionale de triatlon a României, se pregăteşte să concureze la Campionatul Balcanic de la Izvorani, concurs care are loc în acest weekend şi care reuneşte sportive din 10 ţări.

“Sunt pregătit, în formă şi cu motoarele turate! În primul rând vreau să fac o cursă bună, să mă simt bine şi să o câştig“, spune Vlad Remzing, component al echipei naţionale de triatlon a României, pentru Sportsnet.ro

De anul acesta, românul trăieşte o experienţă extraordinară în Germania! Pe lângă Steaua Bucureşti, el este legitimat şi la Clubul Potsdman Triathlon din Bundesliga.

“Am vorbit cu Simone Diamanti, antrenorul meu, şi mi-a spus să merg în Grand Prix sau în Bundesliga. În Bundesliga mi se pare un nivel foarte ridicat, sunt şi mai aproape de România, am intrat în contact cu echipa de acolo şi mi-au spus să vin”, a adăugat el. 

Traitlonistul spune că în Germania, sportul pe care îl practică este la un alt nivel!

„Cursele sunt foarte tari, competiţia este la nivel de cupă mondială, iar publicul este incredibil. Zici că eşti la Turul Franţei”, recunoaşte Vlad Remzing.

Vlad se amuză când îşi aminteşte ca în copilărie îşi dorea o “meserie” interesantă.

 „Visam să ajung parlamentar. Tot timpul alergam prin casă dintr-o parte în alta şi mama m-a dat la înot, până la urmă am ajuns la triatlon”, mai spune componentul al echipei naţionale de triatlon a României.

De când s-a apucat de triatlon, Vlad a schimbat 5 biciclete. Ultimei i-a pus şi un nume.

“O cheamă Şalău e un model Tarcmac lL8 şi aşa mi-a venit să îi pun numele. Costă 7000 de euro, dar în curând va avea parte de nişte îmbunătăţiri”, admite Vlad Remzing.

Triatlonistul se pricepe şi să îşi repare bicicleta pe care concurează: „Da, ştiu tot ce ţine de ea, am făcut o pană şi în 30 de minute şi în 3 minute”. 

Îşi testează superstiţiile

La concursul de la Izvorani, Vlad aşteaptă să vadă şi dacă i se adevereşte superstiţia pe care o are!

„Am avut o superstiţie că dacă mă lovesc sau cad înainte de concurs, iese bine. Ultima dată am căzut cam rău şi acum vreau să văd dacă va fi bine”, anunţă sportivul. 

După ce a urmat 2 ani Facultatea de Politehnică – Informatică, Vlad s-a reorientat spre un alt domeniu. „Acum urmez kinetoterapia, care tind să cred că mă ajută şi în sportul pe care îl practic. Fac masaj, automasaj, recuperări, mai învăţ şi alte exerciţii. Facultatea de Politehnică am pus-o pe pauză şi poate în viitor o reiau”, a declarat Vlad Remzing, component al echipei naţionale de triatlon a României. 

În ceea ce priveşte pregătirea, la Vlad nu e o zi în care să nu se antreneze câteva ore.

 „Ziua cea mai încărcată e în jur de 5, 6 ore de antrenament, asta fără să pun masaj şi stretching-ul şi şi încălzirea îninte de antrenament. O oră şi ceva de înot, 3 ore şi jumătate de bicicletă şi după o alergare până la 5 ore”. 

Ţinteşte Jocurile Olimoice de la Los Angeles!

Vlad Remzing este om de bază în echipa naţională de triatlon a României şi spune că pentru el participarea la Jocurile Olimpice de la Los Angeles de peste 4 ani, nu mai este un vis!

“A fost un vis, dar acum este un obiectiv. Se ajunge foarte greu la cea mai mare competiţie sportivă din lume, trebuie să fii în top 50 din lume. Este mult de muncă, suntem mulţi sportivi. Este o bătaie mare, dar nu este imposibil”, recunoaşte Vlad Remzing. 

Triatlonul nu este singurul sport pe care Vlad îl iubeşte.

„Îmi place să mă uit la volei şi la toate sporturile separate ale triatlonului. Nu am practicat voleiul, dar l-am învăţat la facultate şi îmi place să îl mai practic în timpul liber şi vara pe nisip”, a adăugat el. 

Două zile de triatlon internaţional în România

Pe 5 şi 6 octombrie, la Baza Sportivă Navasart din Izvorani va avea loc Izvorani Triathlon Championships 2024, o competiţie internaţională care va curpinde Campionatele Balcanice în probele Supersprint, Sprint& Mixed Relay, Campionatele Naţionale de Triatlon Sprint&Mixed Relay, Cupa României Super Sprint şi Trikids Team Relay. Concursurile vor aduna la start sportivi din 10 ţări din Europa.

Afla mai multe despre: vlad remzingvlad remzing triatlon 

viewscnt
Articole similare