FCSB a distrus-o aseară pe Naţional Arena pe CFR Cluj, scor 3-0.
O înfrângere usturătoare pentru clujeni, care se luptă şi în acest sezon pentru câştigarea titlului. Antrenorul Dan Alexa consideră că FCSB a speculat bine greşelile ardelenilor şi din cauza presingului agresiv făcut, CFR nu a reuşit să îşi facă jocul.
„Prin simpla dispunere a jucătorilor, cu trei oameni rapizi în atac, cei de la CFR au aşteptat jocul, dar au fost sufocaţi de presingul foarte insistent al celor de la FCSB. Camora şi Susic nu le-au făcut faţă adversarilor direcţi. În plus, Moruţan a făcut mult deranj între linii. Era jucătorul meciului, dacă nu avea dispariţia aia de 15 minute în a doua repriză, când a avut o perioadă proastă. FCSB a arătat ca o campioană, din punct de vedere mental. A arătat că vrea să câştige. Tot ce vedem la Steaua diferă faţă de anii trecuţi. Acum se vede mâna lui Neubert, cel mai important transfer al Stelei. Nu e întâmplător că Moruţan, Olaru sau Tănase sunt mult peste ce au fost sezonul trecut. Şi Man s-a dezvoltat foarte mult. Acum, jucătorii pot să alerge. Luaţi fiecare jucător în parte şi vedeţi ce joacă. Un antrenor e bun, dacă 6-7 jucători cresc în mandatul său. Dacă doar 2 se dezvoltă, nu e bine. Aici trebuie să spun că Steaua este, anul ăsta, cu adevărat cu şanse la titlu. Nu mai e ce era anul trecut”, a spus Dan Alexa la Look Sport. Echipa lui Toni Petrea a arătat foarte bine aseară pe teren propriu. FCSB a avut 11 şuturi pe poartă, în timp ce CFR nu a trimis niciunul. Scorul şuturilor la poartă: 15-2.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.