Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

„Din fericire, îl avem pe Dennis Man!” Italienii se felicită pentru transferul românului

„Din fericire, îl avem pe Dennis Man!” Italienii se felicită pentru transferul românului

Serie A

Comentarii

Dennis Man (22 de ani) e anunţat titular în meciul dintre Parma - Juventus.

Mijlocaşul se simte din ce în ce mai bine în Italia, iar acest lucru se vede şi teren. Italienii apreciază calităţile românului, iar clubul se felicită pentru alegerea făcută.
Românul a fost azi subiectul unui editorial de pe site-ul parmalive.com.


„Printre notele discordante ale acestui sezon, există una la care reacţia este una de bucurie. Ne referim la Dennis Man - atacantul născut în 1998 s-a remarcat prin spiritul de sacrificiu, dorinţa de a juca cât mai bine şi, în special, prin calităţile tehnice.



Aşa s-a întâmplat şi la meciul cu Cagliari. Golul lui a adus echipa în avantaj, 3-1, putea fi momentul care tranşa disputa. O execuţie cu efect, plasată exact atât cât portarul Vicario să nu o poată atinge. O copie după şutul prin care a înscris la Benevento.

„Să îl vedem cum marchează pe Tardini”

Sunt execuţii în forţă şi precise, cu o tehnică de invidiat. Şi-a făcut simţit impactul în Italia după o perioadă de acomodare. Va rămâne şi în Serie B? La prima vedere, nu ar avea probleme să joace în primul eşalon. Are deja două goluri marcate în deplasare, acum sperăm să-i vedem bucuria de a înscrie şi pe Tardini”, au scris italienii. 

Parma e implicată într-o luptă aprigă pentru salvarea de la retrogradare în Serie A, iar Man şi Mihăilă trebuie să pună umărul din greu pentru îndeplinirea obiectivului. Cei doi jucători sunt anunţaţi titulari în duelul de diseară cu Juventus. Ambii jucători vor juca împotriva lui Cristiano Ronaldo&CO.

Dennis Man a marcat primul său gol pentru Parma în meciul pe care formaţia patronată de Kyle Krause l-a terminat la egaliate, 2-2, cu Benevento acum două etape.

Afla mai multe despre: dennis manserie aparma 

viewscnt
Articole similare