You are here:

Din sezonul următor am putea avea un jucător în echipa mare a lui Arsenal: ”Depinde cine îi va lua locul lui Wenger”

Din sezonul următor am putea avea un jucător în echipa mare a lui Arsenal: ”Depinde cine îi va lua locul lui Wenger”

Stranieri

Comentarii

Vlad Dragomir spune că sunt şanse să facă pasul înspre echipe de seniori, din sezonul următor. Mijlocul de 19 ani susţine însă că depinde de filosofia antrenorului care îl va înlocui pe Arsene Wenger.

Dragomir are evoluţii apreciate la echipa de tineret a lui Arsenal, acolo unde a fost promovat în vara lui 2016. În plus, mijlocaşul de 19 ani este chemat frecvent să facă antrenamente alături de echipa de seniori. Dragomir spune că, din sezonul următor, are şanse să facă parte din lotul primei echipe.

”Din câte mi s-a spus sunt pe listă pentru a mă antrena cu echipa mare sezonul viitor. Acum depinde şi cine vine în locul lui Wenger. Există şanse ca noul antrenor să nu opteze pentru jucătorii juniori sau să o facă, depinde foarte mult de ideile şi filozofia acestuia”, a declarat Vlad Dragomir pentru Sport.ro.

În cazul în care nu va fi promovat, Dragomir nu se gândeşte să revină în fotbalul românesc: ”Nu aş vrea să mă întorc în România, sincer să fiu. A existat contact în trecut, dar nu sunt interesat”.

Afla mai multe despre: vlad dragomirarsenalarsene wenger 

viewscnt
Articole similare