You are here:

Dinamo a câştigat cu Academica, dar a primit şi o veste proastă: cât ar urma să lipsească Andrei Radu

Dinamo a câştigat cu Academica, dar a primit şi o veste proastă: cât ar urma să lipsească Andrei Radu
Comentarii

Andrei Radu s-a accidentat în partida dintre Dinamo şi Academica Clinceni.

Dinamo a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Academica Clinceni, în etapa a treia a Ligii I. Dinamoviştii au reuşit să obţină victoria după ce au fost conduşi cu 1-0.

Cioiu a marcat pentru formaţia oaspete, dar Dinamo a revenit senzaţional şi a punctat de trei ori prin Deian Sorescu, autor al unei ”duble” şi Mihaiu.

Fundaşul stânga Andrei Radu a ieşit de pe teren accidentat şi l-a obligat pe Dario Bonetti să facă o schimbare neplanificată. În locul său a intrat tânărul Borcea. Din primele informaţii, Radu ar fi suferit o entorsă şi ar urma să lipsească de pe teren, aproximativ trei săptămâni.

Meciul din Ştefan cel Mare a fost arbitrat de Sebastian Colţescu, ajutat de asistenţii Daniel Mitruţi şi Adrian Popescu, iar rezervă a fost Adrian Cojocaru. Observatori au fost desemnaţi Corneliu Fecioru şi Viorel Anghelinei.


 

Afla mai multe despre: andrei radu 

viewscnt
Articole similare