FC Dinamo a reclamat incidentele de la meciul cu Csikszereda, disputat vineri seară, în etapa a 9-a din Superliga, şi acuză conducerea clubului gazdă de un comportament necorespunzător.
Antrenorul secund şi analiştii video Joao Bagao, Andrei Bendeac şi Iulian Militaru au fost somaţi să părăsească zona dedicată reprezentanţilor media. Aceştia se aflau la masa presei pentru a avea acces la o conexiune mai bună la internet şi la portul Hudl, necesare pentru analiza video a partidei.
Un oficial al gazdelor le-a transmis că masa presei este destinată exclusiv jurnaliştilor. Potrivit celor de la Dinamo, situaţia a degenerat, iar directorul sportiv al clubului ciucan a încercat, împreună cu cinci stewarzi, să evacueze staff-ul dinamovist.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dinamo acuză probleme la masa presei
Clubul bucureştean susţine că nu a existat o zonă alternativă care să le permită analiştilor să îşi desfăşoare activitatea în condiţii normale. Ofiţerul de presă al lui Dinamo a intervenit pentru a calma situaţia şi a solicitat o soluţie, însă susţine că a fost ameninţat cu retragerea acreditării.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
„Aseară (n.r. vineri seară), antrenorul secund, împreună cu cei doi analişti video, au fost somaţi să părăsească zona dedicată reprezentanţilor media, deoarece nu îndeplinesc o funcţie care să le confere prezenţa acolo. Regulamentul asumat şi semnat de TOATE cluburile din Superliga României este însă clar, chiar dacă unele conduceri de club îl trec la capitolul „şi altele", ca şi cum ar administra o moşie boierească asupra căreia nici domnul ţării n-avea autoritate.
Potrivit Art. 58 alin. (4) lit. h din ROAF, clubul organizator are obligaţia să asigure condiţiile necesare oricărei echipe pentru înregistrarea audio-video a meciului. Din păcate, multe stadioane din România nu au un loc special pentru analiştii video, astfel încât aceştia iau loc la masa presei, unde există prize, internet şi portul Hudl, exact cum procedează şi Dinamo pentru analiştii echipelor oaspete.
Aseară, Directorul Sportiv al clubului ciucan a încercat, împreună cu 5 stewarzi, să evacueze staff-ul nostru, motivând că nu are calitatea de reprezentant media. Corect, dar Art. 61 din ROAF este limpede:
„...locurile şi facilităţile respective sunt destinate reprezentanţilor mass-media acreditaţi. Un analist video al clubului nu devine automat reprezentant media. Prin urmare, organizatorul îl poate amplasa într-o altă zonă, DACĂ acea zonă îi permite efectiv activitatea."
Relocarea e posibilă doar dacă există o asemenea zonă. Ofiţerul nostru de presă a intervenit pentru a calma situaţia şi a cerut exact acest lucru; conducerea clubului gazdă i-a răspuns ameninţându-l cu retragerea acreditării de meci, acreditare oferită de fapt de Federaţia Română de Fotbal, nu de ei, ca şi cum stadionul le-ar aparţine cu totul.
Nicio zonă alternativă nu a fost identificată, astfel încât staff-ul nostru a rămas pe loc, dar în repriza secundă conexiunea la internet a fost întreruptă, iar colegii noştri nu şi-au mai putut desfăşura activitatea până la final. Am sesizat observatorul de joc al Ligii Profesioniste de Fotbal, atât la pauză, cât şi după meci.
Precizăm şi că Masa Presei nu era plină aseară, prin urmare staff-ul nostru nu a ocupat locul niciunui jurnalist acreditat, nici nu i-a împiedicat pe cei prezenţi să lucreze; nu e rolul nostru să evaluăm pe cine acreditează clubul gazdă”, se arată în comunicatul FC Dinamo.
Dinamo susţine că a respectat condiţiile oferite staff-urilor echipelor oaspete la meciurile disputate pe teren propriu şi reclamă lipsa unor condiţii adecvate pentru analiştii video la Miercurea Ciuc.
Echipa bucureşteană a obţinut, totuşi, cele trei puncte. Dinamo a învins-o pe Csikszereda cu 3-1, după ce gazdele au deschis scorul în minutul 5, prin Eppel.
Armstrong a egalat în minutul 26, Zandbergen a întors scorul în minutul 37, iar Soro a stabilit rezultatul final în prelungirile primei reprize.
- Citește și
- “Ce restart?”. Tavi Popescu a plecat spre Grecia şi a rupt tăcerea la despărţirea temporară de FCSB
- VIDEO | Pancu s-a enervat încă din startul partidei cu Voluntari. Ce l-a supărat pe antrenorul Rapidului
- Ghinion teribil pentru Mudryk. Abia revenit după suspendare, fotbalistul ucrainean stă din nou pe bară
- Elena Rybakina e noua campioană de la US Open. Victorie în trei seturi în faţa Arinei Sabalenka
- Rapid ţine aproape de Dinamo, însă Victor Angelescu a remarcat un aspect ”îngrijorător” pentru echipa sa: ”Nu sunt cel mai fericit”
- Daniel Pancu, mesaj clar după victoria din Giuleşti: „Avem valoare foarte mare, dar s-ar putea să avem o problemă”
- Rapid a câştigat un fotbalist? Cosmescu l-a remarcat pe jucătorul de doar 19 ani devenit titular: "Foarte bun, mi-a plăcut. Pe el nu-l văd bine când revine"
- Florin Pîrvu, după ce Rapid a întors-o pe Voluntari: „Meritat era un rezultat de egalitate”
- “E bine că LPF îmi dă teme”. Întrebat despre fotbal, primarul Ciprian Ciucu a izbucnit în privinţa subiectului care-l deranjează
- România pierde dramatic cu Germania al treilea meci din grupa D a EuroVolley 2026
- VIDEO | Ianis Hagi a ieşit la rampă! Pasă decisivă pentru Alanyaspor în remiza cu Göztepe
- Ovidiu Burcă a recunoscut ce s-a întâmplat la pauză, după ce Marius Şumudică a refuzat să spună motivul disputei: „Apoi am plecat”
- Laszlo Dioszegi a vorbit după victoria cu CFR Cluj şi a lămurit totul: „Nu suntem echipa casei nici pentru CFR, nici pentru FCSB”
Afla mai multe despre: csikszereda dinamo, scandal masa presei csikszereda dinamo







