Dinamo s-a impus cu scorul de 3-2 în amicalul disputat de "câini" împotriva celor de la Gangwon
Kopic, după ultimul amical jucat de Dinamo: ”Tot cantonamentul l-am parcurs bine”
Dinamo Bucureşti a pus punct cantonamentului din Antalya cu un succes în faţa sud-coreenilor de la Gangwon, scor 3-2, într-un meci amical disputat în această după-amiază.
Dinamo s-a impus în final, scor 3-2. Pentru ”Câini” au mai marcat Cîrjan (minutul 10) şi Karamoko (minutul 64), în timp ce golurile sud-coreenilor au fost reuşite de Kim Gunhee (minutul 70) şi Kang Yungu (minutul 77).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- În primul amical din Antalya, Dinamo reuşise o victorie de prestigiu, 2-0 cu Young Boys Berna.
”Tot cantonamentul l-am parcurs bine, meciurile, antrenamentele, toţi jucătorii sunt bine. Nu avem accidentări semnificative. Sunt satisfăcut de prestaţia jucătorilor de astăzi, în primele 60 de minute am arătat bine, apoi nu am mai reuşit să arătăm atât de bine, am pierdut câteva mingi la mijloc, am primit două goluri, asta este o lecţie pentru noi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Chiar dacă ai 3-0, meciul nu e gata. E important să înţelegi că meciurile au 90 de minute. Sunt totuşi mulţumit de ceea ce am arătat în acest cantonament. E plăcut atunci când marchezi şi joci ofensiv, dar am marcat nişte goluri din situaţii de pressing, iarăşi, face parte din identitatea noastră. Echipa este pe un drum bun. Mazilu este un jucător talentat, cu mult potenţial, acum trebuie să vedem cum îl vom putea aduce într-o formă cât mai bună, cum se va adapta alături de grup, eu cred în el, cred că va ajunge la nivelul la care poate să ajungă.
Am avut nişte antrenamente dificile, jucătorii încă nu sunt proaspeţi, pot exista momente de oboseală, dar noi aşa vrem să jucăm în campionat. Mâine avem o zi de refacere, ne întoarcem la Bucureşti, iar jucătorii vor avea suficient timp să se refacă (n.r. pentru meciul cu U Cluj).
Încă nu am rezolvat nimic. Ţicu s-a antrenat bine de dimineaţă, dar nu am vrut să risc cu el, a trecut printr-o perioadă dificilă, vreau să-l integrez în echipă pas cu pas, dar asta va dura ceva timp”, a declarat Kopic.








