You are here:

Dinamo i-a stabilit viitorul lui Adrian Mazilu: "Vor fi şi nişte decizii mai dure"

Dinamo i-a stabilit viitorul lui Adrian Mazilu: "Vor fi şi nişte decizii mai dure"

Dinamo București

Comentarii

Andrei Nicolescu, preşedintele celor de la Dinamo Bucureşti, a fost întrebat de viitorul lui Adrian Mazilu, tânărul fotbalist de la Dinamo, revenit în România în sezonul trecut.

Jucătorul crescut la Academia de Fotbal "Gheorghe Hagi" a revenit în Superliga după experienţe la Brighton şi Vitesse. O accidentare gravă i-a tăiat tot elanul tânărului fotbalist de atac, care a fost nevoit să o ia de la capăt şi să-şi relanseze cariera.

Dinamo i-a acordat o şansă fostului campion al României, însă, acesta nu a impresionat încă în tricoul "alb-roşu". Andrei Nicolescu i-a confirmat locul lui Mazilu în planurile tehnicianului dinamovist Nuno Campos.

Tânărul fotbalist în vârstă de 20 de ani va face parte din lotul "câinilor" în perioada premergătoare noului sezon. Dinamo va debuta în noul sezon al Superligii cu o partidă în deplasare, pe terenul celor de la Petrolul Ploieşti.

Andrei Nicolescu: "Sunt copii care au fost cu noi în cantonament şi nu vor mai continua"

"Azi a fost un antrenament, sunt două zile de pauză. În weekend-ul ăsta se vor lua nişte decizii legate de mulţi jucatori, o să fie decizii mai grele, dure dar se vor lua. Mazilu face parte din lotul care rămâne pentru pregătirea campionatului, dar nu am reuşit să discutăm mai multe.

Vom avea discuţii ca să vedem cum se va finaliza lotul. Sunt tineri care au fost cu noi dar din păcate nu vor continua, nu sunt la nivelul la care credeam noi. El va continua cu noi, va fi în lotul care va începe de luni să pregătească campionatul.", a declarat Andrei Nicolescu, la Prima Sport.

Afla mai multe despre: dinamoadrian maziluandrei nicolescu 

viewscnt
Articole similare