Fundaşul Giorgios Katsikas a vorbit pentru Telekom Sport după victoria obţinută de Dinamo în partida cu Juventus Bucureşti, scor 2-0, şi a atins şi subiectul titlului pierdut la masa verde de PAOK în Grecia.
Echipa lui Răzvan Lucescu ar fi fost campioană conform rezultatelor de pe teren, dar două scandaluri imense petrecute la meciurile cu Olympiacos şi AEK Atena au făcut ca meciurile să fie pierdute la comisii, iar echipa să fie depunctată. PAOK şi-a luat revanşa în finala Cupei Greciei, însă Katsikas, fost jucător la trupa din Salonic între 2011 şi 2015, a ţinut să-şi arate dezamăgirea pentru situaţia din campionat.
"Păcat pentru PAOK. A pierdut campionatul din cauza unor prostii făcute de fani. În fotbalul din Grecia mereu a fost aşa, de acum 20 sau 30 de ani.Nu mă surprinde.
Sunt fericit că PAOK a câştigat Cupa, pentru că a meritat. A fost cea mai bună echipă şi îi urez succes în viitor.
Am trăit pe propria piele fotbalul din Grecia şi e trist că se întâmplă aceste lucruri în fotbalul din Grecia. Sper ca autorităţile şi cei care conduc fotbalul să ia nişte măsuri pentru a preveni aceste incidente în viitor", a declarat Katsikas pentru Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.