Dinu Todoran este noul antrenor al echipei secunde a celor de la FC Voluntari, anunţă gruparea ilfoveană, prin intermediul unui comunicat.
Todoran îl înlocuieşte pe Cosmin Bărcăuan, care a încetat coaborarea cu FC Voluntari II, se precizează în comunicat.
"Dinu Todoran, care este şi coordonator la Academiei de Fotbal Voluntari, va continua munca depusă de fostul antrenor al echipei secunde a clubului nostru, obiectivul său fiind acela de a creşte jucători care să facă pasul la prima echipă", transmite FC Voluntari.
"Mă bucur că pot antrena o echipă la care evoluează fotbalişti de perspectivă. Cunosc lotul şi ştiu că sunt juctori care au calitate însă trebuie să muncească mai mult pentru a face următorul pas în carieră.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Am vorbit deja cu Mihai Teja şi va fi o colaborare foarte strânsă între echipa din Liga 1, echipa a doua şi Academia de Fotbal Voluntari. Îmi doresc ca la final de sezon să pot propune fără nici o reţinere 2-3 fotbalişti pentru echipa mare”, a declarat Dinu Todoran pentru fcvoluntari.com
FC Voluntari II se va reuni, miercuri, 15 ianuarie, ora 10:30 la baza de pregătire a stadionului "Anghel Iordănescu".
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dinu todoran