Lucian Burchel, directorul Şcolii Federale de Antrenori, a oferit mai multe declaraţii la Orange Sport, după ce Leo Strizu nu a fost luat în cantonamentul FCSB-ului.
FCSB a plecat, duminică, în cantonament, cu mai puţin de două săptămâni înaintea reluării Superligii, reuşind o premieră istorică, nemaiîntâlnită probabil la niciun club până acum.
Vicecampioana a plecat în Antalya fără antrenorul său principal, Leo Strizu, care a fost lăsat la Bucureşti de către conducerea clubului, adică de Gigi Becali.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Lucian Burchel, directorul Şcolii Federale de Antrenori, a vorbit despre acest subiect. El susţine că ar fi normal ca un antrenament să fie condus de un antrenor profesionist care a absolut cursuri de specialitate.
”Dacă au jucat fotbal nu înseamnă că sunt antrenori!”
”În momentul de faţă, echipa este condusă de Mihai Pintilii. Un băiat care face tot ce este necesar să intre în legalitate... S-a înscris la un curs de calificare pentru meseria de antrenor. Este lăudabil pentru el. Doar că în momentul de faţă, el nu poate conduce în mod oficial.
Asta e stabilită de o legătură guvernamentală, nu de mine. Se face o confuzie între calificarea de antrenor şi licenţă UEFA. Pentru România nu este acelaşi lucru.
În regulamentele noastre nu este prevăzut. Eu nu am citit, nu cred că există ca o echipă de pregătire să meargă la cantonament cu oameni necalificaţi. O să discutăm mâine. Trebuie să căutăm în regulamente să vedem dacă există o astfel de situaţie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Este vorba despre integritatea sportivului. Doamne fereşte, au loc morţi pe teren, în condiţii în care se trimite o echipă profesionistă cu jucători care sunt avizaţi să facă efort.
Dar dacă se întâmplă ceva. Cine răspunde? Noi nu am auzit de astfel de situaţii. La FCSB e prima dată când aud, dar noi o să ne facem treaba.
Nu ştiu motivele pentru care Strizu a rămas acasă. Eu semnalez că un antrenament poate fi condus doar de cineva calificat. Mihai şi-a luat o licenţă europeană în Moldova. El se întoarce cu o licenţă pe care noi suntem obligaţi să o recunoaştem. În ţară nu înţeleg cum se pot angaja cu documente necalificate.
Nu ştiu ce poate să rişte FCSB. O să căutăm în documente. E bizar ca o echipă campioană să intre în teren pentru un antrenament de intensitate medie fără un om calificat. Vorbim de oameni care au jucat fotbal la Steaua. Despre Pintilii, Filip, dar asta nu înseamnă că sunt calificaţi pentru o meserie nouă pentru ei. Nu e o jucărie, e un antrenament. Trebuie respectate nişte lucruri ştiinţific”, a spus Lucian Burchel, directorul Şcolii Federale de Antrenori.
Afla mai multe despre: lucian burchel-fcsb-leo strizu