You are here:

Directorul tehnic al FRF, propus ca selecţioner. ”Să vină Stoichiţă. E şeful antrenorilor din România, care taie şi spânzură!”

Directorul tehnic al FRF, propus ca selecţioner. ”Să vină Stoichiţă. E şeful antrenorilor din România, care taie şi spânzură!”

Echipa națională

Comentarii

Mihai Stoichiţă a fost propus la cârma României, după ce Mirel Rădoi nu a mai dorit să continue la naţională.

România caută selecţioner, iar Răzvan Burleanu a fost refuzat deja de către Gică Hagi şi Răzvan Lucescu. Acum, fostul atacant de la Dinamo, Claudiu Vaişcovici, l-a propus mai în glumă, mai în serios, pe directorul tehnic FRF, Mihai Stoichiţă, pentru postul de selecţioner. 

Vaişcovici nu a ezitat să îl atace pe Stoichiţă şi şi-a adus aminte de momentul de la meciul cu Islanda, când a oferit indicaţii din tribune, iar acest lucru nu a fost pe placul lui Mirel Rădoi. 

”Să vină Stoichiţă. E şeful antrenorilor din România, care taie şi spânzură!”

”Soluţia lui Răzvan Burleanu e în ochii lui. Stoichiţă! Să-l pună pe Stoichiţă. Nu e o glumă. E în federaţie, e sub ochii lui, dar nu-l vede nimeni. A fost selecţioner în Armenia, Panama, Kuweit, deci a mai antrenat naţionale.

E şeful antrenorilor din România, care taie şi spânzură. Dacă tot sperie antrenorii, de nu mai vrea nimeni să vină selecţioner, să-l pună pe Stoichiţă. Dacă l-au pus pe Rădoi şi ţipau din tribună indicaţii, atunci să-şi asume rolul de antrenor şi să ne arate ce poate. 

Stoichiţă i-a făcut raport lui Daum, i-a supervizat pe Contra şi pe Rădoi, înseamnă că e un antrenor de valoare, să-şi asume postul. Dacă n-are rezultate, să plece, să lase pe cineva mai competent”, a spus Claudiu Vaişcovici, potrivit Sport.ro.

Ce face Mirel Rădoi după ce a rămas liber de contract

Mihai Stoica a dezvăluit ce face Mirel Rădoi în această perioadă, după ce s-a despărţit oficial de Federaţia Română de Fotbal.

Mirel Rădoi şi-a terminat mandatul de selecţioner al naţionalei României, funcţie pe care a fost numit în noiembrie 2019. Din păcate, n-a reuşit să califice România la barajul pentru Cupa Mondială Qatar 2022. Acum, Mirel Rădoi este liber de contract şi Mihai Stoica a vorbit despre ce face fostul selecţioner în această perioadă.

”Am vorbit mult cu Mirel, aseară (n.r. miercuri seară), când am comentat meciurile. El se uita la Bayern cu Barcelona şi la Benfica, la 'nea Mircea. Eu mă uitam la Sazburg cu Sevilla şi am fost inspirat. El e ok, relaxat.

A avut o presiune gigantică, m-am ferit să vorbesc cu el când a fost selecţioner. Ai senzaţia că atunci când o persoană e într-o astfel de poziţie, te aştepţi... Am vorbit doar despre fotbal european.

Noi suntem în urna a treia a fotbalului mondial, în urna a patra e San Marino. Nu avem un mare izvor nesecat de talente, să nu ştii pe cine să convoci. Avem o naţională care trebuie să joace în funcţie de adversarul pe care-l întâlneşte.

Naţionala trebuie să facă rezultate, în funcţie de adversar. Mutu are experienţă ca jucător”, a declarat Mihai Stoica, la Telekom Sport.

Afla mai multe despre: rădoi-românia-stoichiţă 

viewscnt
Articole similare