Ianis Stoica (22 de ani) a avut un discurs memorabil, la finalul meciului dintre România şi Elveţia, câştigat de tricolorii mici cu scorul de 3-1.
Atacantul lui Hermannstadt i-a înţepat pe elveţieni şi a spus că naţionala noatră este subestimată în ceea ce priveşte cotele de piaţă pe care le au tricolorii.
Ianis Stoica consideră că elveţienii au cotele de piaţă umflate: ”Nu au mişcat în faţa noastră”
„Chiar înainte de meci ne uitam pe cotele elveţienilor. Nici nu ştiu cine le dă cotele alea, nişte sume fabuloase, dar astăzi nu au mişcat în faţa noastră. Consider că trebuie să fim mult mai respectaţi în Europa.
Probabil şi din această cauză plecăm mereu cu şansa a doua, că ăia sunt cotaţi mai bine. Nu există aşa ceva, consider că suntem peste multe echipe din Europa, doar că ne trebuie puţin curaj.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Au calitate, nu pot spune altceva, dar mi se pare că suntem peste ei. OK, înţeleg că e Elveţia, dar România e peste”, a spus Ianis Stoica.
Fostul atacant al lui ”U” Cluj trece la acuzaţii, după ce a fost îndepărtat de la echipă
În luna ianuarie a acestui an, Ianis Stoica a plecat de la ”U” Cluj şi a semnat cu Hermannstadt, devenind unul dintre cei mai importanţi jucători din tabăra Sibiului.
Atacantul naţionalei U21 nu şi-a menajat fosta echipă şi a susţinut că nu a fost deloc respectat la Cluj, fiind dat afară ”din cantonament”.
„Daniel Pancu? Tensiunea îşi spune cuvântul. Şi eu am fost foarte tensionat înainte de meci, a fost cel mai important meci pentru mine. Vin şi de la o echipă de play-out, consider că după această calificare ar trebui să fiu un pic mai respectat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Nu e uşor ca de la o echipă de play-out să te impui la U21 şi să joci cu astfel de adversari. Consider că trebuie să fiu mai respectat şi să se vorbească un pic mai mult şi despre mine. Mă simt bine, sunt respectat la Sibiu, dar când va veni momentul voi pleca. Afară, nu mai vreau în ţară.
Am făcut alegeri... şi când am plecat de la U Cluj s-a vorbit, că nu ştiu ce... Ca să zic acum adevărul, am fost scos din echipă în cantonament. Nu am fost absolut deloc respectat şi de asta am plecat de la U Cluj. Nu vreau să arunc cu noroi, s-a aruncat mult în mine.
Am vrut să vorbesc despre asta, a fost o alegere înţeleaptă şi mă simt foarte bine la Sibiu. Dar acum simţeam că e momentul să vorbesc şi despre mine un pic.
Consider că trebuie să mi se dea mai multă încredere”, a adăugat atacantul lui Hermannstadt.
Ianis Stoica a izbutit o dublă în prima repriză a partidei România U21 - Elveţia U21, ce ne-a asigurat primul loc în grupă şi calificarea la EURO 2025.
Afla mai multe despre: ianis stoica, ”u” cluj, echi