You are here:

Discurs surprinzător al selecţionerului Spaniei: ”Baza e de la Real Madrid şi mi se pare bine!”

Discurs surprinzător al selecţionerului Spaniei: ”Baza e de la Real Madrid şi mi se pare bine!”
Comentarii

Spania a spulberat vicecampioana mondială, Croaţia, scor 6-0 în Liga Naţiunilor. A fost a doua victorie a noului selecţioner Luis Enrique la cârma primei reprezentative, după succesul de pe Wembley cu Anglia.

Nu mai puţin de 6 jucători de la Real Madrid a titularizat fostul tehnician al Barcelonei contra Croaţiei, în contextul în care alţi doi au trecut pe la Academia clubului blanco. Dani Carvajal, Nacho Fernandez, Sergio Ramos, Dani Ceballos, Isco şi Marco Asensio de la Real Madrid au început ca titulari duelul contra Croaţiei, în timp ce Saul (Atletico Madrid) şi Rodrigo (Valencia) au trecut şi ei pe la juniorii Realului.

Cunoscut pentru discursul său anti Madrid, selecţionerul a reacţionat la finalul partidei când a fost întrebat de titularizarea celor şase jucători de la Real: ”Nici n-am observat şi nici nu mă interesează. Sunt jucătorii naţionalei Spaniei. Nimic mai mult. Nu sunt fotbaliştii unui club sau ai altuia. Baza e de la Real Madrid şi mi se pare în regulă asta. Niciunul de la Barcelona? Ok, nu ma precoupă, eu văd un singur tricou, cel al echipei reprezentative” a declarat noul antrenor al naţionalei Spaniei. 

Rezultatele complete din Liga Naţiunilor aici

Afla mai multe despre: luis enriqueliga naţiunilorspania 

viewscnt
Articole similare