You are here:

Doar 9 zile până la debutul preliminariilor! Burleanu: "Ne dorim cel puţin 4 puncte din dubla cu Suedia şi Insulele Feroe"

Doar 9 zile până la debutul preliminariilor! Burleanu: "Ne dorim cel puţin 4 puncte din dubla cu Suedia şi Insulele Feroe"

Echipa națională

Comentarii

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte ca echipa naţională a României să obţină minimum 4 puncte în meciurile cu Suedia (23 martie) şi Insulele Feroe (26 martie), primele din cadrul preliminariilor EURO 2020.

"Primul meci cu Suedia va fi cu siguranţă cel mai dificil pentru că e foarte important cum începem. Ne dorim să începem cu dreptul, adică să obţinem cel puţin 4 puncte din această dublă. Aşa cum îl cunosc pe selecţionerul Cosmin Contra ne vom bate să obţinem 3 puncte în Suedia şi alte 3 cu Insulele Feroe pentru a pregăti mult mai liniştiţi dubla din luna iunie", a spus Burleanu.

"Avem jucători accidentaţi şi acest lucru dă peste cap strategia şi planurile selecţionerului. Însă cu siguranţă jucătorii convocaţi vor da totul pentru a ne îndeplini acest obiectiv. Aşa cum au făcut-o de altfel şi în Liga Naţiunilor, competiţie pe care am terminat-o neînvinşi", a adăugat preşedintele FRF.

Prima reprezentativă de fotbal a României va întâlni Suedia, în deplasare, la 23 martie (ora 19:00), şi Insulele Feroe, în 26 martie (ora 21:45), pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" din Cluj-Napoca, în primele două partide pe care le va disputa în Grupa F a preliminariilor EURO 2020.

Afla mai multe despre: burleanu 

viewscnt
Articole similare