Zlatan Ibrahimovic şi-a anunţat într-un mod inedit prelungirea contractului cu AC Milan, informează lequipe.fr.
Atacantul suedez a postat pe reţelele de socializare o poză în care apare în tricoul echipei AC Milan cu numărul 11, nu 21 ca până acum. Cifra 1, a zecilor, a fost pusă peste cifra 2.
"Cum am spus, abia mă încălzesc", a fost comentariul care a însoţit fotografia.
Prin intermediul acestui montaj foto, suedezul arată că a decis să-şi schimbe numărul pentru a-l purta pe cel avut în primele sezoane sub culorile roşu şi negru (2010-2012).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Joi, mai multe publicaţii italiene susţineau deja că atacantul Zlatan Ibrahimovic (38 de ani) va semna un nou contract pe un sezon cu AC Milan. Informaţii pe care suedezul, care a marcat 11 goluri în 20 de meciuri în Serie A şi Cupa Italiei sezonul trecut, le-a confirmat vineri.
Atacantul Zlatan Ibrahimovic, 38 de ani, a revenit la AC Milan, la 3 ianuarie, când a semnat un contract până la finalul sezonului, cu opţiune pentru încă un an.
În carieră, el a mai evoluat la Malmo, Ajax Amsterdam, Juventus, Inter Milano, FC Barcelona, PSG, Manchester United şi Los Angeles Galaxy.
Like I said im just warming up @acmilan pic.twitter.com/lAKo0WnkFx
— Zlatan Ibrahimović (@Ibra_official) August 28, 2020
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ac milan