You are here:

Doi jucători spanioli pe lista celor de la Real Madrid pentru a-l înlocui pe Sergio Ramos

Doi jucători spanioli pe lista celor de la Real Madrid pentru a-l înlocui pe Sergio Ramos

Real Madrid

Comentarii

Viitorul lui Ramos la Real Madrid pare incert, iar gruparea blanco are pe lista sa doi potenţiali înlocuitori pentru legendarul său căpitan.

Contractul lui Sergio Ramos expiră în vara anului viitor, iar din ianuarie, căpitanul de legendă al madrilenilor poate negocia cu orice echipă. Momentan, cele două părţi nu au ajuns la un acord pentru prelungirea contractului, iar Real Madrid păstrează şi variante de rezervă.

Dincolo de interesul pentru preferatul lui Zidane, Dayot Upamecano de la Leipzig, Real Madrid studiază şi două piste autohtone.

Este vorba despre Pau Torres de la Villarreal, respectiv Eric Garcia, de la Manchester City. Ultimul dintre ei este o ţintă clară şi a rivalilor de pe Camp Nou, care sunt aşteptaţi să-i facă o propunere concretă chiar din iarnă.

Pau Torres, pe de altă parte, fundaşul celor de la Villarreal, este considerat principala ţintă a conducerii blanco, în cazul în care negocierile cu Sergio Ramos nu se vor concretiza, scrie presa din Spania.
 

Afla mai multe despre: sergio ramospau torres 

viewscnt
Articole similare