Ionuţ Nedelcearu şi Patrick Petre au tras lozul câştigător în acest sezon, la Dinamo. Cei doi foşti juniori au prins deja meciuri importante, iar în retur au şansa să se impună în primul 11.
Crescuţi la Dinamo, Nedelcearu şi Petre Patrick reprezintă viitorul pentru alb-roşii, iar anul acesta a fost unul de vis pentru cei doi. Ambii au trăit la intensitate maximă "Unicul Derby" cu Steaua, din teren, iar Patrick a marcat şi primul său gol în Liga I, cu Viitorul.
"Mi-am indeplinit foarte multe vise anul acesta, sunt fericit ca am debutat, ca am marcat, dar sunt trist din cauza rezultatelor. Cea mai mare dorinta, sa invingem Steaua in noul an", a spus Patrick Petre pentru Dolce Sport.
Ionuţ Nedelcearu a fost om de bază în apărare, profitând la maxim de şansa oferită de Flavius Stoican. Nu a uitat să-i transmită un mesaj fostului său antrenor. "Il voi respecta toata viata pe Mister, va ramane in sufletul meu. El m-a promovat si la echipa a doua si la echipa mare", a spus Nedelcearu la Dolce Sport.
Fundaşul are şi oferte de transfer acum, dar şefii nu au de gând să-i dea drumul. "Nu se pune problema ca Ionut sa plece. El este la o echipa mare, este crescut aici si mai are mult de jucat. Sunt sigur ca va deveni unul din cei mai buni fundasi din Romania", a spus Cristi Bobar, managerul sportiv al dinamoviştilor.
Urmăreşte-ne şi pe Facebook Dolce Sport! Dăm primii informaţia şi avem peste 265.000 de fani
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.