Dorin Rotariu (26 de ani) a fost împrumutat de Ludogoreţ la Atromitos, în Grecia şi va lupta pentru evitarea retrogradării.
Dorin Rotariu, din Bulgaria în Grecia
Doar 11 meciuri a prins Dorin Rotariu la Ludogoreţ, unde a ajuns gratis la începutul sezonului, de la Astana. Atacantul lateral, trecut şi pe la echipa a doua a campioanei Bulgariei, speră să prindă mai multe minute în prima ligă din Grecia.
Atromitos a anunţat împrumutul românului până la finalul acestui sezon, iar Dorin Rotariu va încerca să evite retrogradarea. Noua sa echipă e pe locul 13 din 14 echipe în clasament.
”Sunt foarte fericit că am făcut acest pas şi sunt optimist că totul va merge bine. E un club organizat foarte bine. Ştiu că echipa este într-o situaţie dificilă, pe care nu o merită, având în vedere calitatea echipei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Putem obţine mai mult până la finalul sezonului şi să ne îndeplinim obiectivul, o clasare cât mai sus. Asta se va întâmpla cu multă muncă şi cu ajutorul fanilor, pe care abia aştept să-i văd”, a spus Dorin Rotariu.
Rotariu mai are contract cu Ludogoreţ până în iunie 2024.
Astfel, după plecarea lui Dorin Rotariu, este pentru prima dată după 10 ani când niciun fotbalist român nu mai e în lotul lui Ludogoreţ, care acum e antrenat de Ante Simundza.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dorin rotariu, ludogoret, atromitos