Antrenorul celor de la Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu (56 de ani), a tras concluziile după remiza cu UTA Arad, din Superligă.
Oţelul Galaţi şi UTA Arad au încheiat la egalitate, scor 1-1, în etapa a 20-a din Superliga României.
Arădenii au deschis scorul la Galaţi, Cristian Mihai marcând în minutul 38. A fost un corner executat de Fabry şi continuat de Costache, care a trimis în bară, iar mingea a revenit în teren de unde Mihai a înscris cu o lovitură de cap.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În minutul 45+1, golul gazdelor, marcat de Adăscăliţei, a fost anulat de VAR pentru o poziţie de ofsaid care a influenţat acţiunea. Gazdele vor egala, totuşi, în minutul 54, prin Cisotti.
Alex Pop a ratat pe final două ocazii uriaşe care ar fi putut aduce victoria pentru gălăţeni. Mai întâi a trimis în bară, în minutul 82, apoi a şutat puţin pe lângă poartă, din careu, în minutul 85.
Cum a reacţionat Dorinel Munteanu, după remiza cu Mircea Rednic ”Suporterii sunt nemulţumiţi”
La finalul meciului, Dorinel Munteanu s-a arătat dezamăgit de faptul că echipa sa iar nu a reuşit să câştige şi a anunţat că va avea o şedinţă de urgenţă cu conducerea clubului din Galaţi.
”Nu am câştigat cele trei puncte şi e dezamăgire. Se datorează doar echipei noastre. Am avut o primă repriză apatică, foarte proastă. Am primit şi gol din fază fixă, nu ştiu deja al câtelea. Nu e normal. Primeam foarte puţine goluri aşa. În repriza a doua, am avut ocazii, puteam să câştigăm.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Nu putem să ieşim din seria asta de rezultate negative. Suporterii sunt nemulţumiţi. Voi discuta cu conducerea clubului şi vom trage câteva concluzii acum, în această perioadă, poate chiar din această săptămână.
A fost un adversar tenace azi, nu unul uşor. Am avut foarte multe ocazii, nu ne concentrăm în faţa porţii. Nu a fost ceea ce m-am aşteptat. Nu mai comentez, sunt predispus la suspendări. Dacă îmi spun opinia, înseamnă că sunt împotriva tuturor, aşa că nu mai vreau să comentez. Cisotti şi echipa au făcut o repriză a doua foarte bine.
Pe teren propriu nu am mai câştigat de mult timp, e o tragedie. Nu mi s-a întâmplat aşa ceva până acum. Ce să fac? Mergem înainte. Eu nu ştiu de ce luăm în comparaţie ultimele şase luni, ci faţă de ultimii trei ani în care Oţelul a avut progres constant, la un nivel ridicat.
În fotbal totul e posibil. Sigur, s-au făcut şi greşeli, eu sunt responsabil, niciodată nu m-am dat în spate de greşeli, rezultate negative, mi le asum. Săptămâna asta voi sta la masă cu conducerea şi vom discuta ceea ce e de făcut”, a declarat Dorinel Munteanu, după meci.
În clasament, Oţelul are 24 de puncte şi se află pe poziţia a 10-a, iar UTA are 22 de puncte şi este pe locul 11.
- Citește și
- ”Nu au voie!”. Discursul lui Rednic după ce UTA Arad pleacă doar cu un punct de la Galaţi
- Gică Hagi a reacţionat după ce România şi-a aflat adversarele din preliminariile Campionatului Mondial: "Trebuie să le dăm încredere"
- Mircea Lucescu face apel la calm! Temperează entuziasmul după tragerea la sorţi pentru CM 2026: "Toată lumea crede deja că este o grupă uşoară"
Afla mai multe despre: otelul, dorinel munteanu, superliga