You are here:

Dorinel Munteanu nu l-a iertat pe Chivulete după fazele controversate de la Sibiu: "Să fie mai atent. Nu mi se pare normal"

Dorinel Munteanu nu l-a iertat pe Chivulete după fazele controversate de la Sibiu: "Să fie mai atent. Nu mi se pare normal"

Hermannstadt​

Comentarii

Dorinel Munteanu, antrenorul celor de la FC Hermannstadt, s-a legat de fazele controversate de arbitraj din partida pierdută de echipa sa pe teren propriu în faţa celor de la CFR Cluj, scor 0-1.

Antrenorul sibienilor a venit dezamăgit la interviul de după meci după fazele controversate de arbitraj, judecate de brigada condusă de Andrei Chivulete. Dorinel Munteanu a făcut referire la penalty-ul acordat de Chivulete celor de la CFR Cluj, ratat de Korenica, dar şi de întoarcerea fazei la posibilul penalty în prelungirile partidei.

Sinyan l-a împiedicat pe Ciubotaru să sară, în careu, iar apoi a atins balonul cu mâna.

Tehnicianul gazdelor cere mai mare atenţie din partea arbitrilor de acum încolo. Dorinel Munteanu e convins că deciziile de arbitraj au jucat un rol important în partida pierdută în faţa celor de la CFR Cluj.

În campionat, FC Hermannstadt este pe locul 15, cu doar 17 puncte, în timp ce adversara sibienilor din etapa a 27-a, CFR Cluj, a urcat pe 5, cu 44 de puncte.

Dorinel Munteanu: "Interpretează după sufletul lor, dar sunt limitaţi"

"A fost un meci decis nu de jucători, ci de alţi factori, nu ştiu cum tratează sau interpretează fazele cei care conduc jocul, nu mi se pare normal. A fost un joc care în care ar fi trebuit să primim ceea ce este de primit.

Nu mă refer la ultima fază, ci la penalty-ul prea uşor dat (n.r. ratat de Korenica), ultima fază, tragerile de timp care sunt foarte importante în economia partidei. A fost o înfrângere greu de suportat, am avut în faţă o echipă puternică, dar dacă era 1-0, marcam noi din penalty, altul era jocul. 

Eu sunt responsabil şi sunt foarte dezamăgit de cum a decurs jocul. Din păcate, sunt alte partide şi mai grave afectate de cei care conduc arbitrajul. Nu mă interesează, ei interpretează cum doresc, nu pot să vă spun, suferă echipa.

Puţină atenţie la partea extrafotbalistică, cine conduce. Mă consola rezultatul. Penalty în ultima secundă. De ce nu primim? A fost şi henţ, fault la Kevin, fiecare interpretează după sufletul lor, dar sufletul lor este limitat. Aici suferă o echipă, un oraş întreg. Mergem mai departe, ne aşteaptă încă 3 meciuri grele.

Nu vreau să mutăm direcţia pe gazon, astăzi direcţia este spre cine a făcut diferenţa pe teren, sunt lucruri decise în ultima secundă, asta este, mergem mai departe. Nu vrea să fiu luat în nume de rău, dar trebuie să fie mai atenţi.

Şi ei ar trebui să aibă puţin discernământ, să decidă fazele aşa cum trebuie. La Slobozia am jucat fără VAR, sunt lucruri puse cap la cap, suntem în situaţia care suntem. Trebuie să fie puţin mai atenţi la decizii cheie. După joc nu prea vorbesc cu jucătorii, e clar că sunt supăraţi, sunt afectaţi de întreaga situaţie pe care trebuie să o scoatem la capăt.", a declarat Dorinel Munteanu, la flash interviu.

Afla mai multe despre: dorinel munteanufc hermannstadtcfr clujsuperliga 

viewscnt
Articole similare