Dorinel Munteanu, fostul antrenor al celor de la Oţelul Galaţi, a vorbit în detaliu despre motivele care l-au împins spre părăsirea echipei pe care a readus-o pe prima scenă a fotbalului din România.
Fostul antrenor principal al gălăţenilor a luat decizia surprinzătoare de a părăsi gruparea din Superliga după luni întregi de probleme de ordin financiar. Cu promisiuni nerespectate şi o presiune în ascensiune în vestiar, Dorinel Munteanu a decis să se îndepărteze de clubul pe care l-a readus în Superliga.
Fostul internaţional a vorbit despre problemele de la Oţelul, cele legate de salariile restante ale jucătorilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Ştiţi cu toţii decizia pe care am luat-o. E foarte greu să descriu aceşti 3 ani şi jumătate în 10 minute, dar aş vrea să fie un semnal de alarmă, nu numai pentru Galaţi, ci pentru toţi oamenii din fotbal, care îşi fac contracte, care îşi dau cuvântul, că eu am venit cu demisia pentru că am cerut drepturile contractuale ca să pot să îmi plătesc jucătorii.
Ne dorim fotbal de performanţă, de înalt nivel, dar jucătorii sa nu fie plătiţi 2-3 luni. Nu mi se pare normal.", a declarat Dorinel Munteanu, conform Sport Total FM.
Dorinel Munteanu a explicat faptul că decizia de a-şi abandona echipa la greu nu a fost luată cu laşitate, în schimb, îşi doreşte ca promisiunile sponsorilor echipei să fie respectate, iar clubul să meargă mai departe, într-o direcţie mai bună, din punct de vedere financiar.
Tehnicianul a tras un semnal de alarmă şi celorlalte echipe aflate în situaţii similare şi speră ca acest gen de incident să se întâmple cât mai rar.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Dorinel Munteanu: "Demisia mea a fost cu alt scop"
"Frustrarea mea asta a fost şi vă spun în premieră, nu am părăsit corabia cum s-a vociferat, nu n-am părăsit că am fost laş. Echipa aceasta a fost cu 2 puncte minus faţă de anul trecut, am obţinut un loc super bun pentru o nou promovată, mai sunt 19 etape de jucat.
Demisia mea a fost cu alt scop, dar văd că oamenii nu au primit-o cu intenţii bune. Poate acum, după ce am demisionat, să se respecte contractul şi mai ales pentru un colos ca Liberty, 1 milion de dolari sau cât ne-au promis e un mizilic. Ceea ce mi-am dorit şi am făcut tot timpul a fost să-mi plătesc jucătorul.
Demisia mea a fost pentru întreg fotbalul românesc, obişnuinţa celor care conduc sau care comentează despre fotbal, că <<Ah, sunt neplătiţi jucătorii de 2 luni>>. Două luni sunt foarte mult pentru o familie care se dedică fotbalului.
Nimănui nu-i convine, niciunui muncitor, niciunui jucător şi, mai mult decât atât, unui antrenor care vine zi de zi şi la sfârşit de săptămână trebuie să se prezinte şi să dea rezultate bune. Asta e viaţa, a trecut, clubul s-a reorientat rapid, are antrenor nou. Asta e situaţia", a mai spus fostul antrenor al Oţelului.
- Citește și
- Naţionala României de handbal masculin a revenit superb, după ce a fost condusă de Serbia la pauză cu cinci goluri. Rezultatele de la Trofeul Carpaţi
- "A fost transferat la Rapid". Atacantul vine din Italia pentru a-şi relansa cariera. Pe listă e şi un mijlocaş cu meciuri în Champions League
- FCSB şi-a găsit atacant! Gigi Becali a făcut anunţul după ce a rezolvat transferul lui Juri Cisotti: "E eliberat"
- Poveste impresionantă la Universitatea Craiova! A muncit pe şantier, înainte să devină căpitan în Bănie: "Salahor în construcţii, luam 400 de lei"
- 2025, anul Universităţii Craiova? Ştefan Baiaram crede că titlul poate reveni în Oltenia, în acest sezon: "Avem un grup mult mai puternic"
- Barcelona a luat decizia, după ce La Liga şi Federaţia Spaniolă de Fotbal au refuzat să îl înregistreze pe Dani Olmo
- GOL Andrei Cordea! Fostul jucător al celor de la FCSB, eroul echipei sale din Arabia Saudită, la primul meci din 2025
- OFICIAL | A cincea plecare de la Oţelul, în iarna grea de la echipă din Moldova! Situaţia lotului şi ce se întâmplă cu străinii
- OFICIAL | Revenire la Rapid. Trimis în Liga 2, jucătorul va putea evolua în primul meci al giuleştenilor din 2025
Afla mai multe despre: otelul galati, dorinel munteanu, superliga