You are here:

Dorinţa lui Băluţă pentru noul an: "Sper să reuşesc". Ce a spus despre victoria de la Iaşi

Dorinţa lui Băluţă pentru noul an: "Sper să reuşesc". Ce a spus despre victoria de la Iaşi

FCSB

Comentarii

FCSB a câştigat şi meciul de la Poli Iaşi, scor 3-1, şi s-a distanţat la 11 puncte în fruntea clasamentului faţă de principalele urmăritoare, CFR Cluj şi U Craiova, care au şi un meci mai puţin disputat.

"Ştiam că va fi un meci destul de greu, am demonstrat că suntem o echipă unită. Ştiam că Iaşi e periculoasă pe contraatac, dar am reuşit să ne mobilizăm, am marcat rapid golul al doilea şi am reuşit să câştigăm.

Am avut puţine rezerve, pentru că au fost mulţi colegi care au avut probleme cu răceala, am încheiat anul bine şi mergem liniştiţi în vacanţă. Avem mult de muncă după această vacanţă, apoi trebuie să continuăm aşa cum am evoluat până acum.

Sper ca la vară să mă bucur cu medalia de campion la gât" , a declarat Alexandru Băluţă.

Poli Iaşi - FCSB 1-3

FCSB a învins-o, marţi seara, în deplasare, scor 3-1, pe Poli Iaşi, într-un meci al etapei a 21-a din Superligă. Au marcat Coman, de două ori, şi Băluţă.

Coman a ajuns la 9 goluri înscrise în acest campionat, iar FCSB este lider detaşat în Superligă, cu 44 de puncte, faţă de 33 ale rivalelor CFR Cluj şi Universitatea Craiova. Poli Iaşi este pe locul 14, cu 23 de puncte.

  • POLI IAŞI: S. Lung Jr. – Martac (V. Ilie 66), Samayoa, Ispas, Stefanovic – Bordeianu (A. Hrib 90+2), Marchioni, Jatoba (Fl. Ilie 66) – A. Roman, S. Buş (A. Gheorghiţă 66), R. Ion (A. Dumitru 75). ANTRENOR: Leo Grozavu
  • FCSB: Târnovanu - Ov. Popescu (A. Pantea 46), Ngezana (Haruţ 41), Dawa, Radunovic - Olaru, Ad. Şut, Lixandru - Al. Băluţă (Radaslavescu 86), Oct. Popescu (C. Ganea 46), Fl. Coman (A. Pandele 90). ANTRENOR: Elias Charalambous

Afla mai multe despre: balutafcsbpoli iasisuperliga 

viewscnt
Articole similare