Primarul municipiului Sf. Gheorghe, Antal Arpad, crede că soluţia pentru suporterii care scandează lozinci xenofobe şi rasiste este sancţionarea individuală a acestora prin interzicerea accesului pe stadioane pe o perioadă de 3-5 ani.
Antal Arpad a declarat, la Prima News, referitor la incidentele de la meciul de fotbal dintre echipele Sepsi OSK şi U Craiova 1948, întrerupt din cauza scandărilor suporterilor olteni, că ar trebui ca toată lumea să înţeleagă că România este şi ţara maghiarilor.
”Cred că ar trebui să fim cu toţii supăraţi când întâlnim asfel de gesturi pe stadioanele din România. Reacţia FRF este un motiv să ne liniştească puţin pentru că asta aşteptăm de la aceste foruri sportive, să ia decizii corecte pentru ca mesajul transmis către suporteri să fie foarte clar, şi anume să mergem la stadioane să ne bucurăm de sport şi să ne susţinem echipele favorite.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Subliniez că eu sunt cetăţean român de etnie maghiară, iar România este şi ţara mea, deci nu poate să mă trimită nimeni afară din ţara mea, pentru că este casa mea, este pământul meu natal. Aştept mult mai mult respect din partea celor care încearcă să ne trimită în altă ţară şi spun să plecăm din România şi aş dori să înţeleagă toată lumea că este ţara noastră, este proprietatea noastră comună, bunul nostru comun.
Avem responsabilităţi, avem obligaţii cu toţii în această ţară şi suntem responsabili să o construim în aşa fel încât şi copiii noştri să rămână aici”, a spus Antal.
Acesta a recunoscut că au fost, la alte meciuri, şi scandări din partea suporterilor echipei Sepsi OSK şi a precizat că nu se pot striga astfel de sloganuri, fiind indicat să nu existe o dublă măsură.
”Eu nu neg că au fost derapaje şi din partea suporterilor noştri, nu la acest meci, şi mă delimitez oricând. Îmi doresc să scăpăm de acei suporteri care au asemenea manifestări pe stadioane. Ar fi foarte important să luăm măsuri individual, pentru că aceşti oameni pot fi identificaţi, fiecare stadion are reţele performante, camere video şi fiecare persoană poate fi identificată. Soluţia ideală ar fi ca această persoană să nu mai aibă acces pentru o perioadă de 3-5 ani pe stadioane. Ne dorim să mergem pe stadioane cu copiii noştri şi gândiţi-vă ce simte un copil care aude aşa ceva pe stadion”, a mai spus primarul din Sf. Gheorghe, care a precizat că a primit mai multe mesaje de ameninţare pe reţelele sociale după meci.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Acesta a menţionat că suporterii respectivi nu sunt reprezentativi pentru societatea românească, dar sunt, totuşi, o oglindă a unei părţi a societăţii românească.
”Ar trebui să ne dea de gândit pentru că am văzut că, în majoritate, aceşti suporteri sunt tineri. Oare ce au învăţat la şcoală sau acasă despre România şi patriotism? (…) Totul porneşte de la educaţie şi dacă am trăi într-o societate mai civilizată, atunci aceste fenomene, probabil, ar fi reduse. Asta este şi resposabilitatea statului, să fie foarte ferm în astfel de cazuri. Decizia FRF de ieri a fost primul pas, poate se va schimba şi legea în sensul în care să fie să fie sancţionaţi individual suporterii”, a afirmat primarul din Sf. Gheorghe.
Antal Arpad a promis că se vor lua măsuri pe plan local şi a precizat că şi clubul Sepsi OSK are un regulament intern, care prevede că anumiţi suporteri nu vor avea acces pe stadionul de la Sf. Gheorghe dacă vor avea asemenea comportamente.
Afla mai multe despre: sepsi