You are here:

Dorit insistent de FCSB, Elvir Koljic a dezvăluit de ce a ales să semneze cu Rapid: "Din prima". Cum l-a descris pe Şumudică

Dorit insistent de FCSB, Elvir Koljic a dezvăluit de ce a ales să semneze cu Rapid: "Din prima". Cum l-a descris pe Şumudică

Rapid

Comentarii

Elvir Koljic (29 de ani), noul atacant al celor de la Rapid, a dezvăluit ce l-a motivat să semneze cu formaţia antrenată de Marius Şumudică.

Rapid l-a prezentat pe Elvir Koljic, jucător aflat aproape de a semna cu marea rivală a giuleştenilor, FCSB. Mutarea nu s-a concretizat iar Koljic a ajuns în Giuleşti. Bosniacul a vorbit despre venirea sa la Rapid, dar şi despre negocierile din spatele mutării.

Elvir Koljic: "Rapid este o echipă mare"

"În primul rând, mulţumesc, am venit aici şi sunt foarte fericit. Rapid este o echipă mare, am făcut şi primul antrenament cu băieţii. M-au primit bine, sper să joc bine, să ajut cât mai mult şi în primul rând să intrăm în play-off.

Povestea este cam complicată, s-a întâmplat repede. Din prima, de când am auzit, am zis că da. Domnul Rotaru a vorbit cu staff-ul şi cu toţi de la Rapid şi au decis că e mai bine şi pentru mine, dar şi pentru ei, să vin aici.

Toată lumea ştie că Rapid este o echipă mare, este o echipă care arată bine, care tşie să joace fotbal. Eu încerc să mă adaptez cât mai repede şi să intru.

Îmi doresc să fiu sănătos, cu toată echipa. Îmi doresc să câştigăm, să rezolvăm play-off-ul. În fiecare an îmi doresc să marchez cât mai mult şi să ajut echipa, nu am pus presiune pe mine să marchez, cu siguranţă golurile o să vină.

Sunt echipe bune, echipa care joacă fotbal, se luptă. Eu îmi doresc ca mâine să câştigăm primul meci (n.r. cu Oţelul). Sunt sigur că Rapid o să intre în play-off.", a declarat Elvir Koljic, la Rapid TV.

Koljic a vorbit despre concurenţii săi pe post, Borisav Burmaz şi David Ankeye, doi tineri atacanţi pe care îi va ghida cu ajutorul experienţei sale din Superliga.

"Jucători buni, mi-am să avem o concurenţă sănătoasă. Cine primeşte şansa să joace trebuie să ajute echipa cât mai mult. Cu siguranţă îi voi ajuta şi eu pe ei cu experienţa pe care o am în campionatul ăsta. Mă simt bine, sunt sănătos. Sunt bine, încerc să mă adaptez cât mai repede.", a continuat Koljic.

Atacantul bosniac a vorbit şi despre admiraţia pe care o are pentru căpitanul celor de la Rapid, Cristi Săpunaru, cât şi despre antrenorul giuleştenilor, Marius Şumudică.

"Mă bucur că sunt în vestiar cu el, am mare respect pentru el pentru toată cariera sa. E un lider, e un căpitan, am doar vorbe bune pentru el.

Marius Şumudică, o legendă, un antrenor bun, un antrenor cu personalitate. Sper să mă ajute cât mai mult ca antrenor, el ştie cum trebuie să joace, cum trebuie să se mişte un atacant şi sper să învăţ repede de la el.", a mai spus Koljic.

Afla mai multe despre: rapidelvir koljicfcsbuniversitatea craiovagigi becalidan sucu 

viewscnt
Articole similare