La două jocuri din manşa retur a turului al doilea al UEFA Conference League, care vor avea loc la mijlocul acestei săptămâni, forul continental a delegat două brigăzi de arbitri din România, anunţă frf.ro.
Meciul dintre AEK Larnaka (Cirpu) şi FK Torpedo BielAZ Zhodino (Belarus) va fi condus la centru de către Marian Alexandru Barbu, care va fi ajutat la cele două linii de către arbitrii-asistenţi Mihai Marius Marica şi Imre Laszlo Bucsi, cel de-al patrulea oficial fiind Sebastian Constantin Colţescu.
- Observator pentru arbitri va fi Ognjen Valjic (Bosnia şi Herţegovina), iar delegat de joc Sergiu Lisnic (Republica Moldova).
Marian Barbu şi Marcel Bîrsan, delegaţi în Conference League
Partida va avea loc miercuri, 2 august, de la ora 20:00, pe stadionul Georgios Karapatakis din Larnaca. În tur, echipa cipriotă s-a impus, în deplasare, cu scorul de 3-2.
În aceeaşi zi, Marcel Bîrsan va conduce la centru partida dintre Bohemians Praha 1905 (Cehia) şi FK Bodø/Glimt (Norvegia), el fiind ajutat la linii de către Radu Adrian Ştefan Ghinguleac şi Ferencz Tunyogi, în timp ce Iulian Dima va fi rezervă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- UEFA i-a nominalizat pentru acest joc ca observator de arbitri pe Cüneyt Çakır (Turcia) şi delegat de joc pe Aleksandra Pejkovska (Macedonia de Nord).
Meciul va avea loc la Praga, pe arena Letna, în tur norvegienii câştigând, pe teren propriu, cu 3-0.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: marian barbu, marcel bîrsan