You are here:

Două naţionale calificate la Campionatul Mondial, scandalizate după ce au aflat ce se pregăteşte pe stadionul din SUA: "Ne opunem"

Două naţionale calificate la Campionatul Mondial, scandalizate după ce au aflat ce se pregăteşte pe stadionul din SUA: "Ne opunem"

Cupa Mondială

Comentarii

Iranul, care va întâlni Egiptul la viitoarea Cupă Mondială din Statele Unite, în iunie 2026, a calificat marţi drept „iraţională” decizia de a dedica această partidă comunităţii LGBTQ+.

Calificată încă din luna martie la Mondialul din 2026, reprezentativa Iranului va evolua în grupa G, alături de Belgia, Egipt şi Noua Zeelandă, conform tragerii la sorţi desfăşurate vineri la Washington, în prezenţa preşedintelui american Donald Trump.

Meciul cu Egiptul, programat la Seattle — oraş american cunoscut pentru o comunitate homosexuală numeroasă — a fost desemnat drept „meciul mândriei” LGBTQ+, potrivit mai multor publicaţii, care susţin că decizia ar fi fost luată înainte de tragerea la sorţi.

„Este o decizie iraţională, care favorizează un anumit grup”, a declarat marţi preşedintele Federaţiei Iraniene de Fotbal, Mehdi Taj, citat de agenţia Isna. „Atât noi (Iranul), cât şi Egiptul ne opunem acestei decizii”, a adăugat el, fără a utiliza expresia „Meciul Pride”.

Televiziunea de stat iraniană a anunţat că Iranul va „contesta” această decizie la FIFA. Conform legii islamice (sharia), relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex sunt interzise în Iran şi pot fi pedepsite, în anumite cazuri, chiar cu moartea.

Federaţia egipteană de fotbal a exprimat obiecţii similare, potrivit presei egiptene.

În Egipt, homosexualitatea nu este interzisă explicit, însă este frecvent sancţionată prin legi vagi care interzic „desfrânarea”.

 

Afla mai multe despre: meciuri cupa mondiala 

viewscnt
Articole similare