Clubul Politehnica Timişoara a anunţat, joi, că a obţinut serviciile portarului italian Matteo Kucich şi atacantului suedez Oliver Brynéus.
Politehnica Timişoara i-a achiziţionat pe italianul Kucich şi pe suedezul Bryneus
Kucich a semnat pe un sezon, cu drept de prelungire pentru încă unul, iar Bryneus a semnat un un an.
”Sunt fericit pentru această nouă aventură, dar nu sunt aici doar în trecere. Sunt aici ca să încerc să-mi las amprenta! Şi să-mi restartez cariera aducând-o pe Poli acolo unde îi e locul. Haide Poli!”, a declarat Matteo Kucich.
”Sunt foarte entuziasmat să fiu aici, la Timişoara. M-am antrenat timp de o săptămână cu băieţii, chiar îmi place foarte mult echipa şi antrenorii. Oraşul este foarte frumos şi de abia aştept să încep să joc, desigur”, a spus şi Oliver Brynéus.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Matteo Kucich s-a născut la 1 octombrie 1998, la Trieste (Italia). A crescut la Udinese şi Frosinone (Primavera). A mai evoluat la Città di Rieti, Como, FC Trapani, Pisa şi Cavese. Pentru cea din urmă a jucat în 21 de partide de Serie C. În sezonul trecut a fost coleg cu Marius Marin la Pisa, club care a pierdut finala play-off-ului de promovare în Serie A.
Oliver Brynéus s-a născut la 5 septembrie 1998, la Halmstad (Suedia). Jucător de profil ofensiv, Oliver evoluează atât ca mijlocaş stânga, cât şi în postura de atacant. A crescut la Halmstad BK şi a evoluat în Statele Unite, la nivel universitar, pentru CB Lancers şi Stetson Hatters. A mai jucat în ţara natală pentru Vinbergs şi, ultima dată, la IS Halmia.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: poli timişoara-liga 2-bogdan andone