Mihai Pintilii a făcut primele declaraţii după despărţirea de FCSB şi a dezvăluit planurile sale imediate pentru viitor.
Finalul sezonului regulat a scos şi mai mult în evidenţă problemele echipei. FCSB a pierdut pe teren propriu, scor 1-3, în faţa Universităţii Cluj, rezultat care a amplificat tensiunea din jurul formaţiei.
În urma acestui eşec, Elias Charalambous a decis să se retragă din funcţia de antrenor principal, punând capăt unui mandat de trei ani pe banca tehnică a roş-albaştrilor. La scurt timp după aceea, şi secundul Mihai Pintilii a anunţat că părăseşte staff-ul echipei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Decizii şi planuri pentru viitor: ce urmează pentru Pintilii
Invitat în emisiunea Fotbal Show de la Prima Sport, Pintilii a explicat care sunt planurile sale de viitor. Fiindcă nu deţine încă licenţa Pro, nu poate ocupa funcţia de antrenor principal în prima ligă. Totuşi, i-a promis lui Charalambous că îl va urma ca secund dacă acesta va semna cu o altă echipă.
În perioada în care îşi va obţine licenţa Pro, Pintilii a spus că va respecta această promisiune. În cazul în care Charalambous nu va găsi nicio ofertă, el este deschis unei propuneri din Liga 2, acolo unde licenţa pe care o deţine îi permite să fie antrenor principal.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"A venit meciul cu FC Argeş, care ţi-a dat în cap şi te-a trimis înapoi în play-out. Îmi reproşez că nu m-am implicat mai mult ca să-i motivez pe jucători. Poate noi avem cea mai mare parte din vină, apoi jucătorii. Cel mai uşor este să dăm vina pe Gigi Becali, toţi, presa, dar nu e aşa, pentru că este greu de gestionat. Dacă am reuşit în condiţiile astea, atunci s-ar putea să ne fie mai uşor.
(n.r. Ce urmează pentru tine? Rămâi cu Charalambous sau pleci pe cont propriu?) Pe cont propriu, nu pot, că n-am licenţa Pro. I-am promis lui Elias că, dacă va găsi o echipă, voi analiza şi voi merge cu el, da.
Perioada asta până iau licenţa Pro – un an, doi, trei, cât va dura. Dacă va găsi ceva (n.r. Elias), da, voi merge cu el. Dacă nu va găsi, la Liga 2 merg cu mare drag, dacă nu găsesc cu Elias ceva, că i-am promis că merg cu el. Principalul nu pot să mă văd, în Liga 2, da, că aş putea merge şi acum, dar dacă am promis nu pot face asta, că e un om prea bun şi nu pot să-mi încalc promisiunea. Mi-am dat cuvântul şi nu pot să-l trădez", a spus Mihai Pintilii la Prima Sport 1.
- Citește și
- Incertitudine înainte de Cupa Mondială! Naţionala care nu ştie dacă va juca în primul meci, deşi s-a calificat şi ajunge în SUA
- Ştie ce îl poate determina pe Mirel Rădoi să continue la FCSB: “Atunci sigur rămâne” | VIDEO
- MM Stoica l-a pus la punct: "Ce glume sunt astea? De asta nu o să ajungă la un nivel mai înalt"
- "N-ai cum să faci aşa ceva, niciodată". Golgheterul echipei din Superliga, "distrus" de experţi după gestul său: "Va putea să facă asta când se lasă"
- "Mai puternică decât Craiova". Iuliu Mureşan a numit cea mai bună echipă din Superliga: "Poate câştiga titlul"
- Gigi Becali "l-a distrus" pe Istvan Kovacs după controversele de la Rapid - Dinamo: "Bă, săriţi la atac, vă nenoroceşte!”
- Fotbalistul care a recunoscut că şi-a sabotat singur cariera: nopţi pierdute, fast-food şi un secret şocant
- Ultima oră! Gigi Becali şi FCSB, anunţ major împotriva lui Răzvan Burleanu: ”Este în ilegalitate. Mergem la TAS”
- Turcii se gândesc deja la finala barajului pentru Cupa Mondială: "Trebuie să ne facem ţara mândră"
- ”O aberaţie”. Vasile Dîncu spune de ce nu a putut promova Steaua: ”Noi găsisem o soluţie, dar nu s-a dorit”. Talpan, atacat: ”Un simulant”
Afla mai multe despre: fcsb, mihai pintilii, charalambous







