You are here:

Dragomir a vorbit despre numirea lui Todoran la FCSB! "Tot el comandă acolo. Cu Şumudică era mai greu!" Ce spune despre conflictul cu fanii. "De cand se pricepe galeria la fotbal?!"

Dragomir a vorbit despre numirea lui Todoran la FCSB! "Tot el comandă acolo. Cu Şumudică era mai greu!" Ce spune despre conflictul cu fanii. "De cand se pricepe galeria la fotbal?!"

FCSB

Comentarii

Gigi Becali şi-a găsit până la urmă antrenor. Dinu Todoran este alesul FCSB-ului.

După ce Marius Şumudică şi Nicolae Dică au refuzat să vină la FCSB, Becali l-a numit antrenor pe Dinu Todoran care a pregatit-o ultima data pe CSM Slatina, în Liga 2. Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal a recunoscut că Todoran este bun pentru FCSB, deoarece are multă experienţă cu tinerii.

Dumitru Dragomir consideră ca Dinu Todoran va face treabă la FCSB şi că Becali îl va lăsa în pace atâta timp cât echipa va avea evoluţii bune. 

"Eu îl cunosc, e un copil foarte serios, un antrenor bun. Acum... eu zic că Gigi n-a greşit pentru că tot el comandă acolo. Cu Şumudică era mai greu să comande, pe Dică poate mai putea să-l manevreze, dar nici cu el n-avea şanse.

Todoran e un antrenor serios şi la fel de dur ca ceilalţi. L-am cunoscut că am fost o perioadă la Voluntari, când era la echipa a doua. Foarte serios, reţineţi ce vă spun. Un antrenor bine documentat... Ştie bine meserie, să ştiţi. 

Poate să se impuna în vestiar. Dacă are rezultate, Gigi nu intră peste el. Dacă nu are rezultate, antrenorul principal, Gigi, intră şi încearcă fel de fel de experimente. Răbdarea lui Gigi ţine cât rezultatele bune. Ceea ce nu întelegem noi, Gigi a ânteles înaintea noastra. E vorba de capitalism feroce", a declarat Dumitru Dragomir pentru PRO X. 

Dumitru Dragomir a vorbit şi despre scandalul dintre Becali şi suporteri. El a spus că fanii nu au dreptul să comenteze, deoarece echipa este susţinută din banii latifundiarului din Pipera. 

"Rolul galeriei este să aplaude sau să huiduie... Nici să huiduie n-are voie. La acest lot e bun Dinu Todoran. A lucrat cu tineretul şi ştie cum să se comporte cu ei. Dar la Gigi e principiul 'pe banii mei fac ce vreau eu'. Voi vreţi să comande galeria? Păi, de cand se pricepe galeria la fotbal?! 

Nici Guardiola nu era experimentat şi a făcut rezultate nemaipomenite. Nici Mourinho n-a avut rezultate importante cu Porto, nici Zidane... Voi habar n-aveţi ce înseamnă fotbalul, niciun patron de pe faţa pământului nu stă... Nu sunt la fel de vocali ca Becali, dar toţi antrenorii joacă în faţa patronului", a spus fostul şef de la LPF. 

Afla mai multe despre: dragomir 

viewscnt
Articole similare